Ultima pagina

TRANSLATOR

luni, 6 februarie 2012

Tutorial: quilt pentru Hedwig, facut fara cutter si planseta

Vreau sa fac un quilt pentru o fetita a unei colege, Hedwig. Modelul l-am vazut in revista Through the Needle, de care am scris deja.

Il puteti vedea facut pe blogul asta, care este al unui magazin cu produse de quiltuit. Eu voi pune roz mai deschis, iar puisorii vor fi de diferite culori de galben.

Este un model foarte popular, dupa cum se pare. Un quilt reusit este si asta de mai jos, tot facut ca reclama de un magazin Pipersgirls, care vinde modelul (puisorul de fapt, ca restul e simplu) si vinde si pachete cu materialele gata taiate (kits)

Dat fiind ca a fost publicat in revista Through the needle si te invata cum sa il faci, nu mai e un secret si il poate reproduce oricine. Asa ca doamnele de la magazinele care vad tiparul au cam luat plasa. Puisorul insa trebuie sa-l desenati singure, asa cum voi face si eu.

Intai imi fac un plan de cum va arata quiltul. Voi folosi blocuri de 6" (15,24 cm - cine va voi sa mearga alaturi de mine la drum le va face de 15 cm).


Deocamdata il planuiesc numai din blocuri. Dar s-ar putea ca dupa ce fac cateva blocuri sa-mi vina alte idei. Depinde de marimea lor. Apoi quiltul dupa ce se quiltuieste se mai micsoreaza. S-ar putea sa imi dau seama ca imi trebuie si borduri.

Nu voi taia nici un bloc cu cutterul (cutitul special Olfa). De fapt eu am sa tai, ca e mai repede. Dar nu e neaparata nevoie. Pentru acest quilt nu ai nevoie nici de planseta, ci numai de o foarfeca de croitorie.

Deci, iata ce imi trebuie: 
- materiale de bumbac (doua culori, alb si roz; resturi de bumbac galben pentru puisorii aplicati si resturi de bumbac portocaliu pentru cioc)
- o foarfeca de croitorie si o foarfeca de hartie (nu trebuie sa tai hartia cu foarfeca de croitorie, ai pentru hartie una proasta).
- hartie / foita de copiat tipare (de preferinta cea cu patratele de 1 cm; daca nu, si foita alba este buna)
- ambalaj de la hartia de tiparit de care am mai scris deja (surogat freezer paper)
- fie apret lichid, fie amidon de porumb alimentar (maizena / zeamil, cum ii zice la voi) ca sa facem apret pentru aplicatii
- un stilou a carei cerneala nu iese cu apa, grosime medie spre subtire (permanent marker
- rigla cam de 40 cm ca sa trageti linii si un echer, daca nu aveti hartia cu patratele
- centimetru
- ata de bumbac de cusut sau cu ce coaseti in culoarea materialul mai inchis (la mine roz) - altfel se foloseste ata gri foarte deschis care merge cu cele mai multe materiale colorate deschis. Eventual ata alba.
- masina de cusut (oricare)
- lipici (baton, cel pe care il folosesc copiii, cel mai ieftin, dar care iese la spalat)
- masina de calcat si planseta de calcat

Asta este tot ce voi folosi ca sa fac acest quilt (va urma)

2 comentarii:

  1. Astazi 10 Aprilie 2012 eate prima data cand aud de quilt, desi am vazut, nu am stiut cum se numeste; am ate, masina de cusut si VOINTA MULTA si......tinerete, am 67 ani !
    Asadar multumesc mult celei care a initiat aceste lectii din care sper ca voi invata si eu. Deocamdata FELICITARI !!!!!!!! si sper sa ne mai auzim.......

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi pare bine ca te-am entuziasmat si imi place vointa de a reusi. Si chiar asa este, draga domna: daca ai ate, masina de cusut, niste bumbac si vointa multa, poti face un quilt.
    Tine-te numai de indicatiile mele pretioase, ca e bine sa inveti cum trebuie de la inceput. Iti spun din experienta proprie cat e de greu sa schimbi ce ai invatat sa faci complicat, fara sa fie nevoie. Avem o gramada de predecesoare din America, care ne invata cum e mai bine si mai eficient.
    Te-as ruga numai sa semnezi cu un nume sau pseudonim, cum vrei, ca e complicat sa ma adresez unei persoane anonime.
    Daca ai intrebari de pus, scrie si o sa-ti explic ce nu intelegi.
    Eu sunt ceva, dar nu cu foarte mult mai tanara.

    RăspundețiȘtergere