Ultima pagina

TRANSLATOR

luni, 28 ianuarie 2013

Happy birthday to me!!!

A trecut si zua de azi, 28 ianuarie, aniversarea subsemnatei. Ieri am sarbatorit-o cu nepotelele blonde si foarte ne-romance, desi 1/4 din bagajul lor genetic este romanesc (Ploiesti, Naieni/Buzau, Alexandria, Targu-Neamt, un cocktail din toate aceste regiuni ale Romaniei - numai Transilvania lipseste cu desavarsire).

Ca sa revin cat de cat la topica blogului: puloverele mi-au reusit foarte bine si le vin ca turnate. Sunt putin mai mari, dar asta e bine. Ce ar fi fost sa le fi fost deja prea mici?






Parca totusi fetita Jojo are ceva, ceva temparament romanesc, cum se vede din videoul cu tatal sau. Nu stiu de unde a invatat sa scoata astfel de sunete. Temperamentul nu e olandez, dar mutrisoara - da! Pe cat e fiul meu de brunet, pe atat e ea de blonda.

Despre pulovere. Concluzia este ca diagrama pentru 1 an (marimea 74-80 europeana / tiparul), pe care am folosit-o eu, este buna. Diagrama se numeste in engleza 'the schematic'. Dintr-un DVD american am inteles ca 'the schematic' este primul lucru cu care incepi in tricotat. Asa este. Cu un 'schematic' bun adaptezi orice model pe care vrei sa-l faci.
Daca nu ai o diagrma ('schematic') in tipar sau in explicatii sau daca nu stii care este diagrama individuala pesoanei pentru care tricotezi, ai sanse foarte mari sa nu poti verifica daca ai un model bun (explicatii bune) si sa iti iasa puloverul complet aiurea.


Dar acum va las, fiindca am de sarbatorit si restul zilei. Maine intrerup pentru o zi vacanta ca sa termin o lucrare in legatura cu o expulzare a unui ne-olandez, iar apoi revin, dupa un somn bun.

Va voi povesti despre 'schematic' / diagrama / si cum ma folosesc eu de acest tipar ca sa adaptez orice model,  pentru ca este un lucru extrem de important.

Deocamdat ... happy birthday to me, cu filmul meu preferat de pe YouTube (pe care il trimit si la prieteni, ca felicitare sonora). Fiindca este ceva deosebit si il merit.


Cel mai mult imi place cum improvizeaza 'guristul' si muzical, dar si lingvistic ("happy the birthday to you"). Imi aduce aminte de muzicantii nostri, din Romania.
Talentul lor poetic nu era parte lor cea mai tare. Pe vremea fanariotilor se faceu serenade domnisoareleor, cu taraf cu lautari, tot orientali. Daca domnisoara nu dadea semn ca apreciaza serenada, lautarii incepeau sa cante 'si tu dormi, dormire-ai moarta, si eu fac venin la poarta' (de la G. Calinescu cetire, din vremea studentiei mele in Bucuresti la litere, ceva mai tarziu dupa el, dar totusi sub semnul lui).
Fantastic trecerea de la suspine de dor si de la declaratii de amor la 'si tu dormi, dormire-ai moarta...'.

Make a wish! Sa-mi pun o dorinta.
Dorinta mea cea mai mare pentru acest an este sa nu mi se mai zica 'doamna Ceausescu' in Olanda. Cum ei nu pot pronunta numele meu si il percep aiurea, primesc faxuri pe numele 'doamna Chauchescu'. Adica Georgescu. Noroc ca nu ma cheama si Elena.

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Repede, repede: ati auzit de EUCALAN (no rinse delicate wash)???

Am facut o descoperire de milioane: EUCALAN, detergentul de spalat lana si alte produse mai delicate  (no rinse delicate wash / pour lavage délicat, san rin,cage).

Ce este atat de deosebit in acest produs? Ei bine, chestia geniala este ca nu mai trebuie sa clatesti dupa ce l-ai folosit. Este deci nu numai ecologic, ci mai ales foarte practic.


Cum se foloseste? Simplu de tot. 
1. Pui intr-un lighean apa calduta spre rece cu 1 ligurita de detergent Eucalan (dar nu o lingurita romaneasca, ci cam jumatate din ea).
2. Adaugi puloverul sau ce vrei sa speli si framanti cu mana pana se impregneaza de apa cu detergent.
3. Il lasi minimum 15 minute sa stea in solutia de apa cu Eucalan.
4. Il scoti, storci apa din el cu grija sau il centrifughezi putin in masina de spalat, fara sa-l clatesti.
5. Il pui la uscat. Si GATA!

Se foloseste si in masina de spalat, dar e mai putin economic decat daca speli cu mana. Cred ca mai este si mai complicat.

Ceea ce m-a cucerit defintiv pe mine este ca are ceva in el - in varianta cu lavanda sau eucalipt - care ar fi anti-molii (mot). URASC moliile si tot ce se inrudeste cu aceste bestii, care iti strica lucrurile din casa.
De fapt insa nu stiu in clipa de fata precis cat de eficienta este compozitia cu lavanda sau eucalipt, deci numai visez despre faptul a mi-ar salva puloverele de bestiile de molii.
Dar oricum, chiar daca singurul avantaj ar fi ca nu mai trebuie sa clatesc, e suficient pentru a ma entuziasma puternic pentru Eucalan.

Un filmulet  e mai clar decat ce scriu eu, asa ca va rog sa va uitati aici:



Nu stiu daca voi spalati puloverele cu mana - eu, da! Daca folositi numai masina de spalat sau le dati la curatatorie (complicat si scump!!!) nu veti avea nici o tresarire la citirea a ceea ce scriu eu aici. Daca insa faceti parte din genul meu de 'spalatoreasa', ma veti intelege perfect si veti compatimi cu mine -:!!))
Partea cea mai groaznica la spalatul cu mana ramane - dupa mine - clatitul (rinse). Cate ape trebuie sa schimbi, cate manipulari, cate eforturi. Acum - gata, am scapat de corvoada!

Eu am cumparat Eucalan si l-am folosit deja. Recunosc ca imi place sa vad daca noutatile sunt cu adevarat utile. Din acest punct de vedere plang si acum dupa fosta mea nora, Désirée, care avea acelasi obicei. Ne telefonam regulat: 'hallo, am descoperit asta... si asta..'. Incercam si apoi ne comunicam parerile: 'da, extraordinar de buna chestia' sau 'o porcarie, am dat banii de pomana'. Noi doua eram genul de 'Scufita Rosie', care era curioasa sa se uite dupa floricele si pasarele, pe drumul spre bunica ei. Cel putin asa zicea raposatul sot.

Cu o lingurita de ceai (olandeza) am spalat PERFECT doua pulovere pentru Dodo si Jojo si trei pentru mine. Si poate as mai fi putut spala mai multe, daca as fi avut atunci de spalat.

Nu ma mir ca spalatul unui pulovar nu cere atata detergent si degresare si ca nu mi se ofera un detergent care face spuma. Lana naturala nu trebuie degresata atat, cum faceam eu. Lana naturala se auto-protejeaza fiindca are ceva lanolina in ea, pe care nu trebuie sa o agresezi si sa o elimini definitv cu detergentul.

Cred ca daca speli regulat puloverele in acest fel, cu Eucalan, nu se muradaresc atat, incat sa nu se curete bine. Si daca da, voi folosi o (singura) data un detergent de lana si dupa aceea revin liar la metoda de spalat cu Eucalan.

Recenzia mea de consumator pe scurt.
 Avantaje:
- imi simplifica viata
- nu trebuie sa folosesc atata apa la spalat (wash green!)
- cu o doza speli mai multe pulovere
- ti-ai facut si datoria ecologica fata de planeta.

Dezavantaje:
- nu e ieftin (EURO  4,95 pt 100 ml si aprox. EURO 12,- pentru 500 ml) si nu se gaseste peste tot; cred ca in Romania nu se va gasi usor.
- spalatul dureaza mai mult, pentru ca trebuie sa lasi ce speli cel putin 15 minute de bucata (trebuie sa ai chef sa pui un lighean undeva si sa il uiti pentru catva timp, poate chiar peste noapte).

CONCLUZIA: Eu l-am folosit si il recomand, daca cumva il gasiti. Incercati, incepand cu doza mica. Ap[oi daca va convine, cumparti numai doza de 500 ml.

Daca nu il gasiti, spalati puloverele de lana cu foarte putin sampon de par pentru bebelusi sau in orice caz cu un sampon foarte putin agresiv.
Detergentele agresive nu fac bine la materiale si mai ales nu fac bine la lana.

duminică, 20 ianuarie 2013

Despre tricotaj - tehnici de finisare

E un subiect pe care l-am mai abordat, asa ca stiti ce vreau sa spun: finisarea face totul!
Deci trebuie sa invatam cum se finiseaza cat mai 'profesional'. Cam spun 'sa invatam', ma refer in primul rand la mine.

Saptamana trecuta am citit cateva carti si am vazut niste videouri (dvd) despre tricotat, ca sa ma documentez. Am invatat mult si am inceput sa imi reamintesc din ce stiam in trecut... Voi scrie deci dedspre niste concluzii imporatante despre tehnica in tricotat. Importante pentru mine, cel putin la ora actuala. Poate maine descopar alte informatii, mai utile.



Ca sa fie mai clar despre ce vorbesc, am sa comentez doua din puloverele facute pentru Dodo si Jojo, cele din pozele de mai sus.
Nu cred ca exista o scoala mai buna decat sa faci acelasi lucru de doua ori, pentru ca a doua oara nu vei mai repeta greselile facute prima data, de care ti-ai dat seama pe parcurs. Sau vei putea aplica ideile de perfectionare, care iti trec prin cap,dupa ce ai terminat un tricotaj.
Iata cum cele doua nepotele gemene au indirect si un efect 'didactic' asupra mea.


De fapt nici nu stiu cu ce sa incep: cu teoria sau cu practica. Dar sa pun intai pozele. Comentand, o sa fac si divagatii tehnice.

Va recomand aceasta carte de la Amazon.uk sau de la Amazon.de - nu mai stiu de unde, dar astea sunt in general sursele mele de literatura tehnica pentru hobby.


Cred de fapt ca si asta am mai spus de mai multe ori: am atatea carti si dvd-uri despre lucru de mana, de la croitorie pana la quiltuit si acum tricotaje), incat am luat hotararea sa nu mai iau decat carti de referinta, care sa contina informatii tehnice sau care au modele care ma intereseaza in mod deosebit. Incerc sa imi dau seama daca am de-a face cu o astfel de carte sau nu, inainte de a o cumpara.
De accea va garantez cas este o carte utila, pe care o vei rasfoi de mai multe ori. De aici am invatat o multime de lucruri.

1. E mai simplu de cusut frumos daca lasi pe margine 2 ochiuri drepte, indiferent de cum lucrezi, pe fata sau pe dos (2 edge stitches)
- Asta inseamna ca la numarul de ochiuri (stitches, mailles) pe care il ai dupa tipar, mai adaugi un ochi, care va intra in tiv si ca primul ochi din model se va lucra mereu pe fata.
- Scazaturile sau inmultirile se fac dupa aceste doua ochiuri sau intre ele.
In felul acesta vei poate coase tivul consistent, intre primul ochi de la margine si al doilea ochi lucrat pe fata, vei sti unde sa bagi acul cand vei coase si nu vei avea inevitabile 'scari', ca atunci cand scazi exact la margine.

Am sa va arat care este diferenta.
Pulovarul roz este facut primul, inainte de a (re)citi despre regula cu ochiurile de pe margine.
Pulovarul vernil (culoarea saliel / sage) este facut dupa ce am citit cartea scrisa de Deborah Newton. Dupa cum se vede, marginea la pulovarul roz este mai urata decat cea de la pulovarul vernil.


Acelasi lucru se vede la maneca puloverului roz, unde nu am putut controla bine unde cos cos pe marginea in care scazusem ochiuri.


Diferenta este mare - tivul la puloverul roz este ondulat si arata rau.

Scazatura la puloverul vernil se vede pe fata (vezi prima poza cu tivul de sub maneca), dar nu deranjeaza, pentru ca semnele de scazatura sunt simetrice.

La gat ar mai merge fara cele 2 ochiuri pe margine, pentru ca acolo nu cos, ci iau ochiuri in jurul gatului si pot controla rotunjimea.

2. Atat la cusut, cat si la luatul ochiurilor in jurul gatului trebuie sa fii consistent. Trebuie sa cosi sau sa iei mereu ochiuri in acelasi loc: sau numai intre cele doua ochiuri de pe margine, pe care le-ai lucrat drept (knit., endroit) sau numai dupa ele. Daca nu faci asta, veti repeta greseala pe care am facut-o eu la gatul puloverului vernil (iata ca am ajuns si obiect didactic -:))!!...)


Intai sa va spun ca eu am scazut la puloverul vernil DUPA cele doua ochiuri drepte = 2 ochiuri pe fata + , scazatura (2 ochiuri impreuna / k2tog).
Data viitoare voi scade insa asa: 1 ochi drept (knit / k in explicatiile in limba engleza) si cu al doilea ochi drept de pe margine voi forma scazatura. Adica 1 ochi pe fata  + 2 ochiuri impreuna pe fata (1k +  2ktog).

Daca as fi lucrat un model pe dos (purl, envers) as fi scazut al doilea ochi ca si cum as fi lucrat pe fata si apoi as fi continuat lucrand pe dos, cum imi cere modelul.
Deci pe fata tricotajului: 1 k + 1ktog + p... (repeat p)...  Restul simetric.

Ce am gresit eu aici?
In partea stanga a pulovarului am luat ochiuri la jumatatea celui de-al doilea ochi de pe margine. In partea dreapta am luat ochiuri corect: intre cele doua ochiuri de pe margine.
Data viitoare voi scade cu al doilea ochi de pe margine (scazatura pe fata / knit 2 together) si la cusut sau la luat ochiuri pentru gat le voi lua intre cele doua ochiuri de pe margine.

Sau poate ca data viitoare la gat sau la rascroitura bratului, daca am nevoie de ochiuri luate, voi neglija regula asta, fiindca acolo conteaza mai mult sa scazi egal decat sa ai cele doua ochiuri de pe margine. Daca iti iese oricum rotunjimea gatului perfect poti aplica facultativ tehnica cu doua ochiuri la margine.

3. (asta nu este din carte, este de la mine!) Trucul la scazut la gat si la rascroitura bratului este sa stii cum sa scazi (sau sa inmultesti) in asa fel, incat sa nu ai 'scari'. Care arata asa:

-----
       | _____

Scazutul in scari te deruteaza la gasirea liniei corecte pe care trebuie sa iei ochiurile. 


Pentru asta exista o regula foarte simpla (mult mai simpla decat cea despre care am citit eu in Vogue Knitting).

Sa zicem ca ai de scazut 1 x 5, 1 x 3, 1 x 2 si apoi 3 x 1 ochiuri / ochi (stitches).
- Scazi in primul rand 1 x 5 ochiuri pe fata. 
- Cand te intorci, scazi la captul randului 1 ochi (1 x 1) din urmatoarea scazatura, lucrand ultimele ochiuri impreuna.
- Urmatorul rand: scazi 1 x (3-1, adica numai 2 ochiuri, pentru ca pe al treilea l-ai scazut deja).
Si tot asa (in randul anterior se scade un ochi din ce trebuie sa scazi, in randul in care ar trebui sa faci scazatura x, vei scade X-1).

Cand ai de scazut 2 ochiuri e simplu: 1 ochi se scade in randul anterior, al doilea in randul in care ar fi trebuit sa scazi. De fiecare data lucrezi ultimele 2 ochiuri impreuna.

Cand ai de scazut numai 1x1 nu mai scazi in randul anterior, ca sa poti scade simetric ambele ochiuri pe fata. Deci dupa ce ai terminat randul pe dos de la scazatura 1 x 2, nu mai scazi pentru viitoarea scazatura.
Abia in randul urmator vei scade la ambele capete 1 x 1.

Tricotezi de acum inainte in mod normal: 1 scazatura 1x1 in randul pe fata, nu scazi nimic in randul pe dos.

NB. La fel se scade si la umar. Tot ca sa nu ai 'scari'!

Incercati. Vedeti ca imi iese pefect scazutul partilor rotunde, concave, cu aceasta metoda. Hai sa ma laud singura!

Finisarea gatului.

Am folosit doua tehnici diferite: (a) lucratura tot pe fata, nu stiu cum ii zice in romaneste (garter stitch, point mousse) si elastic (1knit/1 purl; 1 endroit / 1 envers).


Eu iau ochiurile pentru bentita gatului pe fata tricotajului, dar (numai) primul rand de pe dosul tricotajului il lucrez iar pe fata (knit, endroit). Ceea ce inseamna ca pe fata tricotajului va aparea pe dos (purl, envers).
Dupa acceea tricotezi in modelul ales.

La pulovarul roz (garter stitch) nu se vede prea bine efectul, pentru ca se pierde in model. La puloverul vernil vedeti insa clar de ce: obtin niste bobite, care dau cat de cat efectul unei bentite cusute cu mana, ca la puloverele din comert.

Atat deocamdatadespre tehnicile de tricotat. Nu mi-am golit insa inca sacul, pentru ca ar mai fi ceva de spus, de exemplu despre cum se ia firul de lana dupa deget ca sa obtii o tensiune egala (vezi in poza de mai jos diferenta dintre cat de regulat este lucrata maneca si cum se vede tensiunea inegala pe lucratura spatelui.



Spatele e lucrat in felul romanesc de a tricota, cu lana infasurata de mai multe ori pe deget. Daca esti in stare sa controlezi tensiunea firului si sa nu-l intinzi prea mult cand il infasori pe deget, sari peste aceasta parte. Daca ai tendinta de a lucra strans, ca si mine, atunci esti omul meu, caci avem o problema in comun.

Apoi as putea sa va dau tiparul si instructiunile pentru tricotarea acestor pulovere pentru fetite de 1 an, daca aveti lana care se lucreaza pe andrele 3 mm sau chair 2,5 mm, daca nu lucrati atat de strans ca mine.
E un tipar dintr-o revista Phildar, pe care l-am adaptat (avea despicatura sub piept si altfel de fundulite, plus ca dungile erau aplicate pe pulover, ceea ce insemna prea mult volum sub bratul copilului.

Intai am incercat o fundulita aplicata, care si ea este cam prea voluminoasa. Nu arata rau, dar doua ar fi fost prea mult pentru pieptul unui copil de 1 an.


Apoi m-am gandit sa tricotez o fundulita bidimensionala, ca asta.


Aici s-a pus problema cum sa o cos, incat copilul sa nu traga de ea si sa o rupa. Am cusut-o deci de jur imprejur cu punct ascuns (in urma acului), dandu-i modelul de fundulita.
Este acum foarte bine ancorata.
S-ar putea sa fie si alte metode de cusut, dar cum nu cred ca voi mai face acest model de pulovar, pentru ca m-am plictisit de el, nu voi mai face alte experimente cu aceasta tehnica. Deocamdata.

Pe urma constat ca am neglijat total cusutul la masina (croitorie, lenjerie si quilturi). Am primit niste 'comenzi' de chiloti cu dantela (de fapt nu comenzi, ca le fac eu cadou unor prietene). Si despre lenjerie am neglijat sa scriu.
Dat fiind ca pe 28 ianuarie este ziua mea, imi iau mereu liber in aceasta perioada. Olandezii au obiceiul sa iti impodibeasca scaunul cu serpentine si baloane, vine toata lumea sa te felicite... pe scurt: mare tambalu, care mie nu-mi prea palce. Revin la lucru in saptamana urmatoare, cu prajiturile de rigoare.  Vreau sa merg in acea saptamana si la Rotterdam la cursul de lenjerie, pe care l-am intrerupt in decembrie si sa vizitez niste colegi in Haga. Pentru una din ele, Karla, care imi este foarte draga si pe care as fi vrut-o de fapt de nora, voi face cei mai frumosi chiloti cu dantela pe care ii pot face eu pana acum.

Si acum o poza Jojo si Dodo de CraciunSuperb ii sta culoarea bleumarin lui Jojo. Eu nu as fi indrazanit sa tricotez pana acum ceva bleumarin, fiindca nu stii niciodata cum reactioneza mamica la acesta culoare. Imi pare insa bine ca nora mea are astfel de gusturi si am 'feu vert' ca sa folosesc si alte culori decat cele pastel.

Ca ultim comentar, ceva foarte straniu: partea de sus a capului lui Jojo si partea de jos de la Dodo - falcutele, nasul, gurita si gropita din barba - este de la noi (de la fiul meu, care seamana cu mine), iar restul de la mama olandeza. Daca ai schimba jumatatile de cap, ai obtine un copil care seamana perfect cu mama si un copil care seamana perfect cu tatal.
Ciudata mai e si natura!


vineri, 11 ianuarie 2013

Tutorial tricotaj - incheierea cu acul de cusut (pentru Geo)

Am ajuns si la intrebarea ta, Geo, despre cum se incheie cu acul.


E o tehnica de incheiere (bind off, intr-adevar) care se foloseste la incheierea elasticului 1/1 (1 ochi pe fata, 1 ochi pe dos; 1 knit / 1 purl; une maille endr. / une maille envers). 
Mai e si o varianta pentru incheierea elasticului 2/2, dar intai tehnica pentru 1/1, pe care o folosesc mai mult, pentru ca eu prefer sa tricotez cu elasticul 1/1.

Prima data am citit despre tehnica asta in revista de lucru Anna din Germania, care pe vremea aceea nici macar nu era tradusa in alte limbi. Avea fise de explicatii pentru diferite tehnici de lucru de mana, pe care le pastram intr-un clasor (ringband). Nu mai stiu unde am pus acum fisa respectiva, care era mai simpla si mai clara decat ce citesc in cartea Vogue si in niste fise frantuzesti.

Am sa incerc sa-ti explic cu poze pas cu pas, facute in timp ce incheiam o jachetica pentru Jojo.

1. Dupa ce termini de tricotat trebuie sa lasi un fir ceva mai lung decat de 3x latimea partii pe care trebuie sa o inchei. Se zice de 3 x, dar nu te zgarci la lana si lasa ceva mai mult. Cma 5-7 cm.


2. Ai nevoie de un ac de cusut tapiserii, fara varf ascutit, ca sa poata trece prin gaurile de la tricotaj, dar nu si prin firul de lana. Nu trebuie sa despici firul cu care ai tricotat, trecand prin el cu varful unui ac ascutit.

3. Tehnica in sine.

* Incepi prin a baga acul in ochiul pe fata (knit, endroit) ca in poza.



* Te intorci cu acul ca sa prinzi si ochiul pe dos (purl, envers) anterior. 
De fapt tehnica se bazeaza pe faptul ca vei coase prin fiecare ochi de doua ori, ca sa se formeze V-urile care se vad in partea finisata.



 Tragi firul, dar lasi deocamdata cele doua ochiuri prin care ai cusut pe andrea.


* Acum bagi acul in urmatorul ochi pe dos [purl, endroit] de pe andrea (il infigi din fata in spate)


 [Nu se vede prea bine in aceasta poza. Ai zice ca bag acul in ochiul de dedesubt. 
Nu. In ochiul pe care il ai pe andrea.]

* Ai acum ultimele trei ochiuri de pe andrea unite cu acul. Atentie! Nu trebuie sa tragi de fir, ci sa il lasi mai lejer. Am sa iti spun mai jos cand va trebui sa strangi, tragand de lana. Daca o faci acum, iti va fi greu sa cosi prin punctul urmator.


[Din nefericire nici aceasta poza nu este forte clara, pentru ca nu se vede ca firul acului nu iese 
dintre ultimele doua ochiuri, ci din spatele ochiului ultim, care e pe dos.]

* Lasi numai ultimele doua ochiuri sa cada de pe andrea. Nu iti ramane decat ultimul ochi (pe dos / purl, endroit) pe andrea.


 [Vedeti cat de larg las lana, pentru ca sa pot gasi ultimul ochi pe fata, 
adica al doilea ochi pe care l-am lasat sa cada de pe andrea, si sa trec firul de lana prin el.]


* Dupa ce l-am gasit, trec acul prin ultimul ochi pe fata, care nu mai e pe andrea...


... si apoi prim primul ochi pe fata de pe andrea.


Cand nu gasesti direct ochiul pe fata prin care trebuie sa treaca acul, tragi putin de fir, ca sa separi ochiurile, ca in poza de mai sus.


Aici mi-a fost usor sa-l gasesc si nu a fost nevoie sa largesc prea mult cusatura din ultimile doua ochiuri.

* Abia acum trag de fir ca sa se formeze punctul definitiv si sa am aceeasi tensiune ca in ochiurile incheiate anterior.





*  Repetati de aici inainte aceeasi pasi ca mai sus.

NB. Multa atentie la prinderea ochiului pe fata, pe care il lasi sa cada de pe andrea. Trebuie sa arate exact asa. Este chiar ultimul ochi lucrat inainte de a incheia, nu cel de sub el. 
Daca treci acul printr-un ochi dintr-un rand de mai jos, vei obtine gauri / spatii intre ochiurile incheiate. Probabil ca trebuei sa gresiti si voi macar o data ca sa intelegeti de ce spun asta.


[Cu ocazia asta poti vedea si dosul quiltului hawaian de pe pat, quiltuit de mana; acum l-as quiltui la masina de cusut]
]

Inainte de a termina, Geo, vreau sa-ti spun ca am vazut blogul tau si mi-a placut.
Ma incanta ideea ca urmezi un curs cu Susan Khalje, care este una din preferatele mele. Am si eu asta in plan. Nu am urmat decat un singur curs, cu Angela Wolff. In rest, stiu mai mult din carti si dvd-uri.

Cred ca suntem gand la gand cu bucurie in ceeea ce priveste ideea ca investitiile in cunostinte tehnice se vor dovedi mai mult decat utile pe parcurs, pentru ca inveti sa 'citesti' tiparul, daca cumva nu intelegi explicatiile din revista.

O recomandare special pentru tine. Daca dai cumva de cartea ei despre in, cumpar-o, pentru ca are o gramada de informatii tehnice.


O poti lua de la Threads. Ca e-book si e mai simplu de cumparat si mai ieftina (nu ai cheltuieli de trimitere). Daca astepti si urmaresti cand reduc preturile (sells), o gasesti si mai ieftin decat in restul anului. Sau o poti lua de ocazie de pe Amazon, daca ai grija sa o iei in stare foarte bune.

Pe mine m-a entuziasmat atat de mult cartea ei, ca dupa ce am luat e-book, am comandat si cartea paper back. E o carte de referinta, pe care o consult mereu (multe tehnici si foarte bine explicate). Nu trebuie sa-ti mai spun asta tie, care ai facut deja cunostinta cu ea.

Un weekend frumos.

marți, 8 ianuarie 2013

Pentru vecina din Belgia si pentru Dorina

Draga vecina din Belgia (arakelian),
N-ar fi rau daca as putea sa ma adresez tie pe numele mic. Sa-ti zic deci ... Fabiola??? -:)!!

Jacheta pe care o fac acum din lana roz este copia unei jachete pe care am facut-o pe vremuri, foarte de demult, pe cand cred ca mai era Ceausescu la putere. Originalul este tricotat dintr-o lana de la Pingouin, Corrida 4, care nu era lana si acum nici nu mai exista. Am ales atunci culoarea 'denim / jeans', asa ca am purtat-o la blugi foarte, foarte mult. Pana am tocit-o rau de tot, dupa cum se vede.



Mi-a iesit foarte bine, nimeni nu vedea ca e facuta de mana, de mine. Fiindca nu se uita pe dos si nu vedea odioasele noduri pe dos, pe care am sa ti le arat si pentru care m-as declara acum pasibila de  decapitare ca tricoteuza. Cum a fost posibil sa fac o astfel de porcarie?!? Uite ce urate si primitive sunt!!! Strica tot fasonul si se puteau evita atat de usor.


[Culoarea adevarata este cea din poza de mai sus. In prima poza este prea albastra]

In afara de noduri, jacheta este tricotata la apogeul tehnicii mele de tricoteuza de pe atunci. Cu ocazia asta am sa-ti arat ceva ce stii deja, adica ce mult face tehnica si invatarea si aplicarea 'trucurilor' la tricotat.

Din nefericire materialul avea bumbac mult si elasticitatea s-a dus cu timpul. S-a labartat rau de tot, ceea ce de fapt nu-mi displace, pentru ca m-am upgrade-at si eu cu varsta. Dar imi displace ca s-au intins bordurile elastice la gat si la manseta de la maneci..
Din aceasta cauza o fac acum dintr-un fir (yarn) care are 25% lana, 50% poliamida / polyamide si 25 % acril / acryl si care va ramane cat de cat elastic.
Nu mai vreau lana 100% din cauza moliilor, de care m-am pricopsit dintr-un covoras persan luat de la anticar si cu care - cu moliile, nu cu covorasul - lupt non stop de mai multa vreme.
Imi vine sa ma gazez cu naftalina, cand ma gandesc ce mi-au ros...

Iar acum tehnicile speciale pe care le-am folosit.

Bordura de la gat este incheiata cu acul, nu cu andrelele, fiindca nu voiam sa se vada ca un lantisor. Arata mai putin ca lucru de casnica.



Iar ochiurile bordurii sunt luate cu mare grija, in asa fel ca sa arate bine si pe fata, si pe dos.



Cusaturile sunt facute cu tehnica 'tesutului' firului printre ochiuri. Pentru ca sa fie cat mai invizibile.



Maneca este lucrata in sens invers, adica pornind de sus si tricotand pe margine ochiuri din umar. Nu are cusatura pe umar. Jacheta noua s-ar putea sa o fac in mod normal si sa cos platca manecii de umarul partilor din fata si din spate. La fel am facut si la prinderea manecii de subrat. Tot fara cusatura.
Maneca pe umar vazuta de pe fata ...


 ... si de pe dos.





Mansetele sunt incheiate si ele cu acul si arata la fel si pe fata si pe dos.


Si am ales nasturi ca pentru jeans.


Acum trebuie sa recalculez pentru jacheta roz toate marimile (cate ochiuri, cati centimetri). O fac marimea XL, pentru ca vreau sa fie mai larga. Adica la fel de larga ca asta care s-a labartat rau. Imi place cum arata peste jeans. Poate nu este foarte moderna ca largime, pentru ca nu e stramta (fitted), dar e clasica si va ramane mereu o jacheta de purtat cu blugi.
Lungimea este ceva la care nu m-am hotarat inca. O vreau mai scurta sau tot atat de lunga???

Mai vad inca niste chestii:
1. Dat fiind ca bumbacul se labarteaza a trebuit sa pun pentru originalul albastru mult mai putine ochiuri pentru bordura (elastcul de jos). Marind proportional dimensiunea am pornit la jacheta roz cu 110 ochiuri jos la jacheta roz si dupa elastic (bordura) am trecut la 154 cu andrele 3,5 [eu lucrez mai strans, lucru de care trebuie sa tin seama].
Cred ca as fi putut sa incep la jacheta roz cu 120 de ochiuri, ca sa inmultesc mai putin. Ar fi iesit mai putin bluzata decat ce am eu acum in lucru, dar elasticul ar fi ramas strans si nu ar fi fost prea larg.


2. Fiindca bumbacul din Corrida este mai gros si se strange mai putin decat lana, 'bobii' mi-au iesit mai mici decat in jacheta albastra. Nu ma deranjeaza, dar vreau sa mentionez asta.

Nu stiu cum va iesi, dar o sa-ti spun. Daca te intereseaza modelul am sa il pun pe blog, dupa ce lucrez mai mult si ajung la scazatura subratului si a umarului. Vreau sa stiu ca e bine ce scriu si nu fac sa strice lumea lana de pomana.

Daca iti mai convine si tipul de lana pe care il folosesc eu (Phildar Partner 3,5), poti sa lucrezi fara grija, pentru ca am sa-ti fac toate calculele. Chiar si pentru o masura mai mica, daca vrei asa.

Nu sunt foarte convinsa ca am ales culoarea cea mai potrivita. Voiam roz, ca sa o port peste negru si bleumarin. Dar nu este rozul de mai sus, care mi-ar fi venit bine, ci ceva mai 'pudra' si cu mai mult galben in nuanta. Deci nu culoarea care imi vine bine mie, care in teoria culorilor sunt tipul 'iarna', cu pielea spre masliniu si care arata cel mai bine in negru.
Culoarea pe care am cumparat-o prin internet - fara sa o fi avut in mana inainte de a primi pachetul - este o culoare care se potriveste mai mult la tipul 'primavara'.
Pe mine ma cam ingalbeeste, ceea ce inseamna ca trebuie sa am mereu ceva negru sau bleumarin aproape de piele.
Ar fi trebuit sa iau albastru puternic (albastrita / bleuet), ca in prima poza.

Al doilea punct din intrebarile tale.
Da, jacheta de care ma intrebi se poate face si pentru femei, daca schimbi masurile. 



Cred ca va fi foarte frumoasa, insa cu conditia sa nu ai un bust prea mare. Vreau sa spun o cupa de sutien peste C. In cazul asta vei aparea masiva in ea.

Ar trebui in cazul unei cupe peste C sa alegi un model cu 'body shaping' (modelarea pe torso, ca sa nu apara tot atat de patrata si sa nu ai prea mult material = bulk = sub bust). Ma gandesc si eu la asa ceva, fiindca as vrea sa imi fac si eu o jacheta de primavara, pe care sa o imbrac repede si sa fie comoda. Si imi place genul asta de haina 'chinezesc'.
Cand voi ajunge la acest punt, iti voi scrie.

Daca ai nevoie de cineva care gandeste alaturi de tine, atunci scrie-mi ce vrei sa faci, sa ma uit daca si eu as face la fel. Pe urma, trebuie sa stii ca am un calculator pentru tricotat, asa ca te pot ajuta la calcularea gatului de la spate, ca sa iasa frumos.

In tiparul original gatul se incheie luand ochiuri pe dos si lucrand 'ciorapeste'(stockinette) cat vrei sa fie de lat, cand il intorci dublu, spre fata. Apoi se lucreaza cateva randuri cu o lana pe care vrei sa o arunci. Ca sa inchei cosi in urma acului prin ochiurile ultime le culorii de baza si desiri lana pe care ai folosit-o ca lana ajutatoare.

Eu cred ca as face altfel, daca as vrea sa nu ma complic. Dar despre asta o sa scriu alta data, pentru ca trebuie sa fac o poza, ca sa intelegi despre ce e vorba. Daca uit sa-mi aduci aminte, Fabiola!

Modelul de la jacheta de jeans / roz il pot explica pe blog, daca te intereseaza. E foarte simplu.

Dorina,

Imi pare bine ca iti pot fi de ajutor si ca iti place ce scriu. Poti sa-mi scrii prin Lucru de Mana (Sewingzoe), unde esti - sper - membra, ca aproape toate iubitoarele de lucru de mana de origine din Romania pe care le cunosc. Vreau sa te intreb ceva.

luni, 7 ianuarie 2013

Tricotam? Cum se incepe o noua pelota de lana

Acum hai sa scriu iar ceva la subiect. In afara de ceaiuri si dvd-uri si de bolit, am mai si tricotat putin.
Imi pare foarte bine ca am reluat aceasta ocupatie, pentru ca este cea mai buna metoda sa faci ceva, cand nu esti in stare sa stai la masina de cusut sau nu poti sta prea mult in picioare sau pe scaun.


Inainte sa renunt la tricotat, eram buna. Nu extraordinar, dar buna. Vorbind despre experte in tricotat (ceea ce nu sunt, desi as vrea) vreau sa va povestesc ceva.
La un curs de quiltuit am intalnit o doamna care purta un pulovar exraordinar de frumos si de bine finisat. Mi-a spus ca ea l-a facut. Nu am mai vazut pana acum nici un alt tricotaj de mana atat de bine facut. Era perfect si stiti ca sunt carcotasa si privesc lucrul de mana cu ochi critici (mai ales produsele mele imi displac, fiindca vad greselile si nu le pot uita).
Ei bine aceasta doamna, care tricota dumnezeieste, nu a fost in stare sa invete sa quiltuiasca. Nu a fost in stare nici macar sa coasa niste blocuri bine la masina. Era chiar cea mai proasta dintre noi toate, cand era vorba de cusut la masina sau de taiat materialul. Dupa trei lectii ne-a spus ca nu mai vine, fiindca quiltuitul i se pare greu si plictisitor (mai mult ultimul aspect, cred). Ma mir si acum cum cineva care tricota si finisa cu atata migala si perfectiune, nu a fost in stare sa invete disciplina si rabdarea de care trebuie sa dai dovada cand imbini blocurile unui quilt.

Morala este ca fiecare are preferinte personale pentru lucrul de mana si atunci il face cu placere si entuziasm. Mie de exemplu nu-mi place sa crosetez. O fac cu neplacere si numai atunci cand nu am scapare, fiindca trebuie sa finisez un tricotaj. Imi place numai sa fac picouri sau 'punctul racului' (crosetatul in sens invers celui normal). O sa mai vorbesc despre asta, la timpul potrivit.
Admir insa persoanele care croseteaza frumos, cum este Geany.

Desi aparent am uitat foarte multe din tehnicile pe care le stiam, lucrand imi reamintesc. De exemplu incheiatul cu acul in loc de anderele sau punctul de la margine, cand e vorba de gat, subrat sau de capul manecii.
Imi aduc aminte si de metodele eficiente, pe care le-am gandit ca sa nu ma incurc la numarat sau sa trebuieasca sa numar din cateva in cateva randuri. Special pentru Vera voi scrie si despre asta, pentru ca cred ca o pot ajuta sa depaseasca stress-ul de a numara randuri si ochiuri la nesfarsit.

Acum ceva de ABC de tricotat. Si anume cum continui cu o noua pelota, cand s-a terminat prima.

Sunt diferite metode si am sa va arat metoda mea preferata. Un singur lucru este un NU categoric: NU se face NOD (knot) in mijlocul randului, care ramane vizibil pe dos!!! NU, NU si iarasi NU!

REGULA GENERALA:


Pentru a avea un fir suficient de lung ca sa terminati un rand, firul trebuie sa fie la inceputul randului de cel putin trei ori (3 x) mai lung decat randul pe care vreti sa-l lucrati. Daca firul e mai scurt. insemna ca veti fi nevoite sa incepeti o noua pelota de lana undeva in mijlocul randului.

Dat fiind ca Google translator vine cu traduceri imbecile: rand = row si ochi = stitch in engleza, nu eye.
Si 'fir' este in engleza 'yarn' si nu 'wire', ca nu tricotez cu sârma (am pus circumflexul sa nu-mi traduca 'sarma / sarmale').

Puteti folosi urmatoarele metode:

1. Nod la INCEPUTUL randului

Daca firul este in mod evident mai scurt decat tripla lungime (3x), atunci incepeti randul cu o noua pelota si lasati firul vechi sa atarne la inceputul randului. Lasati in acelasi timp cam aproximativ 5 cm din firul nou inainte de a incepe sa tricotati. Ambele fire trebuiesc in final ascunse (ingropate) in tricotaj,  adica dupa ce terminati de tricotat si finisati.
Asta insemna insa:
- ca pierzi lana, fiindca trebuie sa treci firul prin tricotaj, ca si cum l-ai tese PLUS munca suplimentara ca sa finisezi
- ca uneori poti folosi unul din capete la cusutul partilor, dar in general nici asta nu este sigur, fiindca cele doua fire pot aparea intr-un loc, unde nu ai nevoie de ele. De exemplu pentru ca aveai deja prin apropiere un alt fir cu care poti sa cosi.

Eu nu folosesc niciodata acesta metoda. Din lene si pentru ca nu imi place sa pierd lana. M-am olandizat, deci.

2. Poti lucra 7 sau 8 ochiuri (stitches) cu fir dublu.

Ceea ce inseamna ca pe aceasta portiune firul e mai gros decat in restul tricotului si uneori se vede urat. Dar metoda aceasta este oricum de preferat celei in care faci nod si lasi sa se vada nodul pe dos.

3. Metoda de tricotat 'norvegiana'.

Incepi cu firul nou lasand pe dos un fir de cam 5 cm din firul vechi si 5 cm din firul nou. Primul ochi il iei dublu, apoi duci firul vechi in spatele lucrului ca si cum ai tricota 'norvegian', adica cu doua culori. In acea metoda de tricotat iei firul cu care NU lucrezi (fiindca ai schimbat culoara) si il duci din 2-3 ochiuri pe la spate, ca sa nu ai pe dos fire lungi care atarna. Pune un copil sa imbrace un pulovar cu fire lungi pe dos si ai sa vezi cum manuta lui tocmai intre fire si tricotaj intra si trage de ele. Nu-i pacat de munca noastra?
Cand tricotezi in sensul invers, duci celalalt capat pe dos, tot cu metoda 'norvegiana'.

4. Metoda mea (adica folosita, dar nu si inventata de mine): lucrat cu fir dublu, dar in asa fel incat sa se reduca volumul celor doua fire.

Nu-mi mai aminesc unde am citit pentru prima data despre aceasta metoda: intr-o carte olandeza sau intr-o revista de tricotat Pingouin?!? De citit am citit insa in Olanda.

Se face asa:

* Scot din noua pelota firul de la mijloc.


PARANTEZA: Am mai spus deja ca uneori imi iese mai mult fir decat am nevoie, ca aici. Probabil pentru ca nu gasesc bine captul firului sau pentru ca unele pelote sunt mai stranse decat altele.
Dar nici o nenorocire, lucrez cu firul scos asa, pana termin gramajoara, care a iesit din greseala din pelota.

* Bag capatul firului noii pelote intr-un ac de tapiterie (varful nu e ascutit).



* Acum trebuie sa bag acul cu firul 'nou' prin mijlocul firului 'vechi', ca sa se uneasca.
Firul nou e ceva mai gros, asta e adevarat, dar nu tot atat de gros (bulky) ca atunci cand le pui firele unul peste altul si nu sunt comprimate unul in altul.

Ca sa poti baga fiul nou prin firul vechi, trebuie sa il rasucesti putin in sens invers, ca sa se mai desfaca  firele din care e format.
In poza de mai jos se vede ca firul 'normal' e mai rasucit (cel de jos) si ca firul prin care trece acul e putin desfacut si se vede pe unde poti baga acul.


* Acul trece prin mijlocul firului vechi.


Ai nevoie de un fir dublu de aproximativ 5 cm. Deci trebuie sa treci acul prin firul vechi pe aceasta distanta.


* Acum scoti acul din fir...



* Tragi de capetele ambelor fire, pentru ca ele sa fie ingropate unul in altul. In  poza de mai jos vedeti ca trag cu grija de firulul de jos ...


* Cele doua fire imbinate trebuie sa arate ca mai jos.
Nu conteaza ca ramane un mic capat ca mai jos, pentru ca dupa ce termin de tricotat, il tai.


* Acum lucrez cu portiunea asta de fir, ca si cum ar fi un singur fir.

ATENTIE!!! Aveti grija cand lucrati la inceputul firului dublu. Daca trageti prea mult de firul cu care lucrati, pot iesi cele doua fire unul din altul.
Vestea buna este ca dupa ce ai facut 2-3 ochiuri (stitches) cu prima parte groasa, firul se fixeaza si nu se mai desface. Deci numai inainte de a ajunge aici si apoi inca 2-3 ochiuri - atentie marita!


* Dupa ce termin portiunea dubla, lucrez normal.


 Cu ocazia asta vedeti ca gramajoara de fire iesita din greseala incepe sa se termine...

* Vreau acum sa va arat cum se vede portiunea mai ingrosata, dupa ce ai trecut deja la noua pelota.

Varful andrelei (needle) este exact pe portiunea unde am imbinat capetele de la pelota.


Pe fata se vede mai mult, din cauza modelului (se vede la linia curba din stanga acului, care e mai ingrosata sus).


Pe dos se vede mai putin, mai ales ca voi taia capatul care se vede. Firele sunt bine ancorate si nu voi avea probleme daca tai acel mic 'puf' vizibil.

Manualul de tricotat de la Vogue spune cam acelasi lucru.
Ei te sfatuiesc sa despici atat fiul nou, cat si firul vechi in doua jumatati, sa tai din fiecare fir una dintre jumatati si apoi sa le rasucesti impreuna, ca sa ai un fir nou, de grosime normala.

Desi cred ca voi folosi candva si aceasta metoda, pentru ca rezultatul trebuie sa fie si mai bun, raman deocamdata la metoda cu firele unite cu acul. Mi se pare mai simplu de facut si rezultatele sunt satisfacatoareste: oricum, e metoda mult mai buna decat nodul de pe dos. Si e si mai buna decat lucratul cu doua fire, care nu sunt comprimate prin unirea cu acul si unde se vede foarte clar ca e vorba de un fir dublu.

Incercati metoda care vi se pare voua mai buna, dar va implor ... NU faceti NOD pe dos.

Si inca o interdictie, despre care am citit intr-o carte de tricotat: cand intrerupeti tricotatul lucrati mereu pana la capat, nu intrerupeti la mijlocul randului.


 Asa NU!!!


Asa DA!!!

De ce? Pentru ca firul se intinde in general cand tricotezi, mai ales daca lucrezi 'romaneste' cu firul infasurat pe deget. Cand lasi tricotajul, firul se relaxeaza. Daca relaxarea are loc in mijlocul randului, s-ar putea sa se observe o diferenta de tensiune a firului intre cele doua parti si ochiurile vor fi inegale.
Se va vedea si mai mult, daca lucrezi strans si intinzi firul cand lucrezi.
Daca firul se relaxeaza la margine, e mai putin vizibi.