La multi ani la toata lumea si multumiri celor care mi-au facut urari pe blog!!! Multa fericire si multe realizari in acest an.
Sunt iar in intarziere, stiu si va rog sa ma iertati. Am petrecut Craciunul mai mult bolind. De fapt ca foarte multa lume din Olanda, cel putin persoane din jurul meu.
Am luat gripa - sau virusul sau ce o fi fost - de la mai multe persoane in acelasi timp, in primul rand in ajunul de Craciun de la Dodo si Jojo, care tuseau si respirau de parca ar fi fost fumatoare inraite. Si a doua zi de Craciun la niste prieteni care locuiesc in centrul Olandei (eu stau la nord), care tocmai se pusesera pe picioare.
Noaptea dupa vizita la ei a fost o noapte alba... Nu dau detalii.
Am stat in vacanta si nu am facut nimic, in afara de baut ceaiuri si uitat la dvd-uri.
Ba nu, inainte de anul nou am fost la film cu o prietena si am vazut Viata lui Pi (Life of Pi).
Va recomand filmul, daca va plac filmele care au mai multe straturi, pe care le descopri pe parcurs. Dar chiar daca nu va intereseaza decat imaginile de natura si nu subtilitati de interpretare, tot merita sa-l vedeti.
Noi am fost la matineu, ca sa putem merge dupa film la restaurant, asa ca in sala erau destui copii. Cred ca ei nu s-au uitat decat la 'poze'.
Cea mai inteligenta recenzie a acestui film l-am citit pe un blog, pe care mi l-am pus direct pe lista de bloguri favorite si care este al unei romance. Ea e singura - dupa mine si din cate am citit despre carte si film! - care a prins esenta povestii. In recenziile pe care le-am citit eu inainte sa ma duc la film, am gasit numai chestii despre drumul lui Pi spre credinta sau parerea ca e vorba de un film numai cu poze despre natura. Ambele opinii sunt bazate pe o interpretare fara fantezie a filmului. De fapt dorinta de a intelege totul privind 'realist', ca si cum o poveste literara este o intamplare reala cu oameni in carne si oase, e ceva tipic pentru oamenii de pe aici.
Citez din recenzia cartii, pe care romanca mea a postat-o aici, pe blogul ei (sper sa nu se supere ca o citez, pentru ca nu fac plagiat, ci o laud):
>> Nu știu dacă umorul fin sau stilul fascinant al lui Yann Martel sunt de vină, însă abia după ce am ajuns la sfârșitul poveștii mi-am dat seama că Life of Pi este cel mai violent roman pe care l-am citit vreodată. Uitați de Portocala mecanică sau de orice altă narațiune sângeroasă pe care ați întâlnit-o până acum, povestea lui Pi te face să te cutremuri gândindu-te de ce suntem noi oamenii capabili în situațiile limită. Pentru că ficțiunea nu este decât “transformarea selectivă a realității” și povestea cu o hienă, o zebră, o femelă urangutan și un tigru bengalez devine de fapt o simplă alegorie pentru o poveste cu oameni, care se dovedesc a fi mai sălbatici și mai cruzi decât toate animalele împreună. Nu degeaba “cel mai periculos animal dintr-o grădină zoologică este omul”… Cheia întregului roman este de fapt întrebarea pe care Pi o adresează la sfârșit: “Care dintre povești este mai bună, cea cu animale sau cea fără animale?” <<
Tocmai despre asta e vorba in film.
Fiindca tot suntem la capitolul filme, carti si muzica, vreau sa va povestesc despre o fetita minunata, care are doi ani si careia ii place muzica clasica. Lily, fetita pritenilor la care am fost a doua zi de Craciun, m-a uimit. Statea si se uita fascinata la baletul Spargatorul de nuci. Nici unul din parintii ei nu asculta muzica clasica. Nici nu stiu daca au asa ceva in casa, dar ei ii place.
Ma intreb cum vor fi Dodo si Jojo... Care se pregatesc acum de mers la ski in Austria. Adica parintii lor merg si merg si ele. Asa ca le-am facut cadou niste hainute. Adica eu am sponzorizat si parintii au cumparat.
Am schimbat imaginea blogului. Am pus un quilt hawaian pe care l-am facut cand lucram numai cu mana (aplicat si quiltuit). Am lucrat mai mult de un an la el, pentru ca aplicatul si quiltuitul au fost migaloase.
Acum am sa scriu direct ceva despre tricotat.
Sunt iar in intarziere, stiu si va rog sa ma iertati. Am petrecut Craciunul mai mult bolind. De fapt ca foarte multa lume din Olanda, cel putin persoane din jurul meu.
Am luat gripa - sau virusul sau ce o fi fost - de la mai multe persoane in acelasi timp, in primul rand in ajunul de Craciun de la Dodo si Jojo, care tuseau si respirau de parca ar fi fost fumatoare inraite. Si a doua zi de Craciun la niste prieteni care locuiesc in centrul Olandei (eu stau la nord), care tocmai se pusesera pe picioare.
Noaptea dupa vizita la ei a fost o noapte alba... Nu dau detalii.
Am stat in vacanta si nu am facut nimic, in afara de baut ceaiuri si uitat la dvd-uri.
Ba nu, inainte de anul nou am fost la film cu o prietena si am vazut Viata lui Pi (Life of Pi).
Va recomand filmul, daca va plac filmele care au mai multe straturi, pe care le descopri pe parcurs. Dar chiar daca nu va intereseaza decat imaginile de natura si nu subtilitati de interpretare, tot merita sa-l vedeti.
Noi am fost la matineu, ca sa putem merge dupa film la restaurant, asa ca in sala erau destui copii. Cred ca ei nu s-au uitat decat la 'poze'.
Cea mai inteligenta recenzie a acestui film l-am citit pe un blog, pe care mi l-am pus direct pe lista de bloguri favorite si care este al unei romance. Ea e singura - dupa mine si din cate am citit despre carte si film! - care a prins esenta povestii. In recenziile pe care le-am citit eu inainte sa ma duc la film, am gasit numai chestii despre drumul lui Pi spre credinta sau parerea ca e vorba de un film numai cu poze despre natura. Ambele opinii sunt bazate pe o interpretare fara fantezie a filmului. De fapt dorinta de a intelege totul privind 'realist', ca si cum o poveste literara este o intamplare reala cu oameni in carne si oase, e ceva tipic pentru oamenii de pe aici.
Citez din recenzia cartii, pe care romanca mea a postat-o aici, pe blogul ei (sper sa nu se supere ca o citez, pentru ca nu fac plagiat, ci o laud):
>> Nu știu dacă umorul fin sau stilul fascinant al lui Yann Martel sunt de vină, însă abia după ce am ajuns la sfârșitul poveștii mi-am dat seama că Life of Pi este cel mai violent roman pe care l-am citit vreodată. Uitați de Portocala mecanică sau de orice altă narațiune sângeroasă pe care ați întâlnit-o până acum, povestea lui Pi te face să te cutremuri gândindu-te de ce suntem noi oamenii capabili în situațiile limită. Pentru că ficțiunea nu este decât “transformarea selectivă a realității” și povestea cu o hienă, o zebră, o femelă urangutan și un tigru bengalez devine de fapt o simplă alegorie pentru o poveste cu oameni, care se dovedesc a fi mai sălbatici și mai cruzi decât toate animalele împreună. Nu degeaba “cel mai periculos animal dintr-o grădină zoologică este omul”… Cheia întregului roman este de fapt întrebarea pe care Pi o adresează la sfârșit: “Care dintre povești este mai bună, cea cu animale sau cea fără animale?” <<
Tocmai despre asta e vorba in film.
Fiindca tot suntem la capitolul filme, carti si muzica, vreau sa va povestesc despre o fetita minunata, care are doi ani si careia ii place muzica clasica. Lily, fetita pritenilor la care am fost a doua zi de Craciun, m-a uimit. Statea si se uita fascinata la baletul Spargatorul de nuci. Nici unul din parintii ei nu asculta muzica clasica. Nici nu stiu daca au asa ceva in casa, dar ei ii place.
Ma intreb cum vor fi Dodo si Jojo... Care se pregatesc acum de mers la ski in Austria. Adica parintii lor merg si merg si ele. Asa ca le-am facut cadou niste hainute. Adica eu am sponzorizat si parintii au cumparat.
[Jojo, tot zambareata ca intotdeauna, mai ales ca are acum si doi dintisori de aratat]
Am schimbat imaginea blogului. Am pus un quilt hawaian pe care l-am facut cand lucram numai cu mana (aplicat si quiltuit). Am lucrat mai mult de un an la el, pentru ca aplicatul si quiltuitul au fost migaloase.
Acum am sa scriu direct ceva despre tricotat.
Si eu citesc acum Life of Pi, si am inceput-o de Craciun, tot bolind :)
RăspundețiȘtergereChiar observasem ca ai schimbat imaginea din header si voiam sa te intreb daca ai vreun post despre acest quilt. Este deosebit. Cata rabdare ai!
Geo
Ce mult ti-au crescut nepotelele! Sa-ti traiasca!
RăspundețiȘtergereFrumos quilt, frumos, frumos!