Tiparele Burda (I)

Am sters-o din greseala, dar voi reface din memorie  postarea la noapte, dupa ce vad serialul Merlin (BBC).
(A doua zi, nu am realizat ca se programasera 3 filme la rand).

Am citit pe situl meu preferat Lucru de Mana ca a dedus din postarea unui mesaj despre un ac de siguranta care se vedea pe o poza dintr-un numar ca tipareleBurda sunt proaste ('se confirma ca sunt proaste' sau cam asa ceva). Concluzia este gresita, pentru ca porneste de la premiza ca tiparele si modelele sunt cusute pe si pentru manechinul respectiv, ceva ce nu este adevarat. Numai la casele de moda mari (haute couture), cum ar fi Chanel sau Yves St-Laurent se coase prototipul pe modelul respectiv si trebuie sa fie exact pentru pentru ea, iar cand se reface haina, pe clienta sau pe un manechin facut special pentru fiecare clienta, ca sa nu stea la proba.
Burda da tipare pentru ceea ce se numeste 'ready to wear' (gata facute pt a fi purtate) si care sunt croite si probate pentru un model cu masuri standard, pe care se dau in revista si pe manechine de lemn sau din ce or fi facute cu dimensiunile standard.

Exista liste intregi de dimensiuni standard, pentru o persoana care poate nici nu exista in realitate. In timpul razboiului ultim au inceput sa se redefineasca standardurile pentru prototipurile folosite in confectii. S-au masurat multe femei pentru asta, mai ales din armata (acolo e nevoie de multe uniforme si mai ales de uniforme care sa se potriveasca pe cat mai multe corpuri cam cu aceleasi marimi).

Modelele care poarta hainele ce trebuie sa fie fotografiate pt revista sunt alese sa aibe marimile cat mai apopiate. Dar e posibil ca sa abe toate masurile cum trebuie, dar gatul o idee mai subtire, incat  o deschizatura de, sa zicem, 7 cm orizontal pe 1/2 spate sau fata e prea mare. Sau umarul sa fie o idee mai lung sau mai scurt. Si atunci ai nevoie sa ajustezi la fata locului, cu ac si ata, cu bolduri sau cu ace de gamalie.
Daca ai fi cusut rochia pt persoana respectiva, ai fi facut acest lucru in faza de probare.
Pe un grup am citit ce scria o americanca despre experienta ei de model in studentie, cand mai castiga ceva bani cu asta. Spunea ca habar nu avem cat de mult se ajusteaza in felul de care scriam mai jos si cum arta hainele daca ai fotografia toate detaliile in prim plan.

Tiparele Burda sunt excelente. Am citit marturii ale unor creatoare de tipare din America in acest sens.
Marcy Tilton care are o colectie in Vogue, despre care am scris in Metoda de probare Palmer &Pletsch (II), cand am aratat cum probeaza ea tiparul (foita de tipar). Si Sandra Betzina care are si ea o colectie in Vogue, Today's Fit si pe care a inceput-o fiindca gasea ca e nevoie de tipare bune, nu numai de cele din Burda.

Am inteles, intre altele, ca tiparul asta de tshirt al Sandrei Betzina este unul din cele mai bune pe care le poti gasi.

De la un timp am inceput sa fac tipare pe computer cu sistem de desenat CAD (nici nu stiu si nu ma intereseaza ce este asta, stiu sa-l folosesc si stiu ca se numeste asa). Incerc diferite metode, pentru ca vreau sa compar. Din nefericire nu am aici pe nimeni cu care sa impartasesc inteeresul pentru croitorie si care sa ma ajute sa ma masor ca lumea. Vecinica mea romanca cea mai apropiata este, dupa cum am dedus pana acum, Geany din Germania, dar si ea la sute de kilometri.

De aceea la ora actuala sunt obligata sa ma folosesc numai de metode care folosesc mai putine masuri.

Punctul de plecare este parerea sustinuta in America, dar si in Europa de profesori la scolile de moda (Fashion Academy) ca exista o scoala europeana si una americana de facut tipare.

Avem pe de o parte Burda si sistemele Müller si Fiul (tatal urmatoarelor sisteme), scoala germana de azi Rundschau, o scoala olandeza Danckaerts (unde am urmat eu cursuri) si tiparele facute deLeena (scoala scandinava) care se aplica in macrourile de la software-ul PatternMaster.

Scolile americane sunt reprezentate in primul rand de Helen Joseph-Armstrong, care sta la baza softului de tipare Wild Ginger Pattern Master Boutique. Si de Connie Crawford, care a predat la o Fashion Academy undeva in sudul Americii, da seminarii si face acum tipare pentru Butterick.

Elizabeth Allemong sustine asgta in cartea ei European Cut (Croiala europeana): tiparele scolii americane sunt facute sa fie lejere si confortabile, asa ca hainele ies in general mult mai largi decat aceleasi modele facute cu metoda europeana de tipare. Hainele europene sunt mai bine potrivite pe corp si te fac sa apari mai subtire. Daca te intereseaza mai mult comfortul si hainele lejere, foloseste metoda americana, daca nu...

Dupa ce desenezi tiparul ded fata si spate, Müller&Fiul te pune sa cobori linia umarului in fata cu 1 cm si sa ridici linia umarului in spate cu 1 cm. Apoi desenezi maneca, pronind de la acest tipar, in care capul umarului este mutat cu 1 cm spre fata, pentru a urmari mai fidel corpul uman. In croitorie aceasta mutare a umarului se numeste 'echilibrarea tiparului' ('balance').

Iata ce scrie Marcy Tilton intr-un articol in revista Threads 'Not your Ordinary T-Shirt' (despre specialitatea ei, confectionarea tshirturilor si cusutul pe material elastic):

Balance the armhole—To balance the armhole means to adjust the pattern so the back armhole is 1/2 in. deeper than the front, solving the problem of garments that ride toward the back. Though Burda and some small companies add this refinement to their patterns, many others don't.

Aici explica ca trebuie sa faci exact acelasi lucru, pe care Müller &Fiul te obliga sa-l faci daca desenezi un tipar dupa metoda lor).

Drawing 2: Balance front- and back-armhole depth Check pattern. If front- and back-armhole depth are same, balance armhole by adding to back, trimming from front, and moving shoulder mark as shown. If entire armhole is too deep for petite or small-boned figure, pleat out excess on back, front, and sleeve as shown.

Ea mai explica ca mutand umarul, trebuie sa muti spre fata si punctul de pe tiparul de la maneca care reprezinta capul umarului cu aceeasi distanta cu care ai taiat din tiparul din fata si ai adaugat pe tiparul din spate. Ea zice cu 1/4 inch (cam 0,7 mm, Müller&Fiul zice cu 1 cm - eu as ramane la 1 cm, pt ca diferenta este neglijabila).

Eu am desenat pe computer candva 2 maneci pt acelasi tipar de fata si spate, dupa metoda Müller&Fiul /Rundschau. Era pentru un tshirt, material elastic, 2 cm in plus peste grosimea pieptului). De la acelesi masuri (lungimea rascroiturii bratului in fata si in spate si inaltimea rascroiturii in ambele tipare) am desenat maneca. Punctul de plecare nu este chiar 10% identic, pentru ca Helen Joseph-Armstrong nu are decat un tip de maneca, cea stramta cu pensa pe cot, in timp ce le nemti sunt trei metode de desenat tiparul de maneca (1. pt material elastic, 2. maneca stramta cu pensa la cot si 3. maneca larga, cu cusatura de-a lungul bratului dreapta, maneca pentru bluze).

Au iestit asa (tiparele sunt micsorate sa incapa pe o pagina, le-am ingrosat marginile cu stiloul si apoi le-am scanat)

Dupa cum vedeti, capul manecii la Müller&Fiul NU este exact la jumatatea manecii, ca la scoala americana. Corespunde cu ceea ce zice Marcuy Tilton si cu ce am citit si vazut la Connie Crawford (in revista Threads si pe un dvd despre probat).

Cam asta este ce imi amintesc ca am scris ieri. 

Continui cu o noua postare despre tiparele Burda si cu asta mi-am facut portia de scris pe blog azi.