Ultima pagina

TRANSLATOR

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

O vizita la magazinul meu de masini de cusut (about my Bernina dealer)

Ieri am fost in vizita la o prietena care lucreaza in magazinul de unde cumpar eu tot ce am nevoie pentru cusut. De aproximativ un an am un alt dealer, Ron Douma din Waalwijk, despre care vreau sa va scriu si pe care il recomand la toate cititoarele blogului meu, care traiesc in Olanda sau relativ aproape de el si au masina (Belgia? Germania?).



In general eram multumita de Zijlstra din Groningen, dar nu prea de cunostintele lui tehnice sau ale tehnicianului pe care il are. Fiind membra a grupului international Bernina 8series, aflam detalii tehnice de care ei habar nu aveau, pentru ca nu erau la curent cu ce ofera Bernina. 
Insa daca nu stii ca poti obtine un serviciu technic mai buna, esti multumita cu ce ai.

Din intamplare am avut nevoie de un piciorus special, pe care Zijlstra nu il avea. L-am gasit disponibil pe internet la Ron Douma, caruia i-am telefonat, ca sa imi dea informatii. Cu ocazia asta am vazut ca trimitea in Olanda produsele gratis acasa, daca cumparam peste 30 euro. Asa ca am inceput sa cumpar la el, pentru ca imi convenea ca imi venea pachetul acasa si nu mai trebuia sa ma deplasez eu pana la magazinul din Groningen, care este la marginea orasului, pe terenul industrial.

Desi mi-a propus sa imi vanda o masina de cusut, pe care o cautam, nu am facut-o, pentru ca eu stau in Groningen (provincia Groningen) si el sta in Waalwijk (provincia Brabant) la cel putin 251 km de mine (daca va uitati pe harta sunt 251 km in linie dreapta) Eu fac trei ore cu trenul pana la el. E mai aproape de Antwerpen / Anvers si Düsseldorf decat de mine!

In general e bine sa cumperi de la cel mai apropiat magazin de casa ta, ca sa poti duce masina de cusut repede la control, daca este nevoie. Insa cu conditia sa ti se ofere cel mai bun serviciu tehnic pe care il poti obtine.
Un dealer bun situat mai departe este de preferat unui dealer rau intentionat sau nepriceput, care are un magazin langa casa ta. 

La un moment dat am schimbat o masina de cusut Bernina 780 pe o Bernina 880. Platind in plus, se intelege. In Groningen mi se dadea un pret foarte prost pentru o masina de cusut care nu avea nici un an si pe care nu o foloseam foarte des. 

O digresiune. 
Cred ca mai bine as fi vandut masina de cusut prin internet, decat sa accept pretul pe care mi-l dadea Zijlstra, mai ales daca te gandesti cat era de bine intretinuta. De fapt eu imi ingrijesc foarte bine masinile de cusut si as putea chiar zice ca sunt (bolnavicios) maniaca si fanatica in aceasta privinta. 
Detest sa vad o masina de cusut plina de praf si scame in interior. Masinile mele de cusut arata mereu ca atunci cand le-am adus acasa, pentru ca de fiecare data cand incep un proiect nou dau intai cu aspiratorul in interior, curat zimtii transportorului cu periuta si pun o picatura de ulei acolo unde ti se arata in manualul masinii.
Din nefericire nu vand din principiu prin internet, fiindca nu stiu cine vine si cu cine am de-a face. Cel putin pana acum m-am tinut de acest principiu.
Probabil insa ca am pun totusi un  anunt pentru o masina de cusut Brother 4500 INNOV-is (cusut si brodat), pe care nu o mai folosesc si ma incurca, pentru ca ocupa mult loc. O sa va scriu cu siguranta cum a fost, daca imi iau inima in dinti si o voi vinde prin internet. Pentru mine va fi cu siguranta o aventura care merita sa fie descrisa comentata.

Si deci pentru Bernina 880 am ajuns la Ron in Waalwijk. L-am rugat insa sa imi controleze masina de cusut din toate punctele de vedere, inainte de livrare, ca sa nu am surprize dupa ce o iau in folosinta.





Atelierul de reparatii al lui Ron Douma

De indata ce am inceput sa cos cu ea, am simtit ca am o masina de cust mult superioara celor pe care le avusesem pana acum, cu exceptia masinei de cusut elvetiene Elna Carina SU electronic, care cosea perfect. 

Pana la Bernina 800 cumparasem numai masini de cusut pe care le luam la magazin in cutii nedeschise, asa cum veneau de la fabrica. Daca aveam ghinion, descopeream problemele si defectele tehnice abia dupa ce incepeam sa le folosesc. Nu mi s-a intamplat decat cu un Pfaff overlock / masina de surfilat: doua masini de surfilat noi s-au stricat repede dupe ce le-am luat in folosinta, una dupa alta.

In paranteza: nu cumparati niciodata o masina de cusut, pe care nu ati incercat-o in fata vanzatorului, inainte de a o aduce acasa. 
Trebuie deschisa cutia in magazin si verificate toate aspectele care pot cauza probleme mai tarziu: coase bine?; se poate regla in asa fel, incat sa nu se vada exces de ata nici pe fata, nici pe dos?; rupe firul de ata?; cum transporta materialul?, cum arata cusatura decorativa sau broderia? etc.
Iar daca cumparati masina de cusut cu un anumit scop (quiltuit, cusut, brodat) aduceti cu voi la magazin materiale pe care le folositi des si incercati performantele pe acest material sau rugati sa vi se arate cum trebuie reglata masina ca sa coaseti pe un material mai special, nu pe materialul standard folosit in fabrica. Este foarte important sa descoperiti eventualele defecte inainte de a incheia contractul de vanzare-cumparare. Daca iei masina de cusut acasa, fara sa stii ca are un (mic) defect, un dealer mai neglijent sau uneori rau intentionat poate spune ca tu ai stricat-o, pentru ca era noua si in stare perfecta si nu o va schimba cu una buna. 
Nu este adevarat ca o masina de cusut noua este intotdeauna in stare perfecta. Chiar si Bernina, care are in general o reputatie excelenta, mai lasa sa iasa din fabrica masini de cusut care nu sunt gata pentru vanzare ('lemons' in engleza, adica un produs cu care te-ai pacalit).   

Acum am aflat de ce masinile de cusut pe care le-am cumparat de la Ron Douma sunt cu mult superioare celor pe care le-am avut pana acum: pentru ca el are diploma de tehnician de la Bernina / Elvetia, are specializare la Bernina University in America si controleaza fiecare masina de cusut, pe care o vinde, din toate punctele de vedere (si in interior). Ca sa nu mai vorbesc de reparatii.

Asa ca daca cautati un magazin de incredere de cumparat masini de cusut (noi sau ocazii), daca nu aveti deja un magazin prin jur de care sunteti sigure ca va ofera un serviu tehnic impecabil si stati sufucient de aproape de orasul Waalwijk, va sfatuiesc sa ii vizitati magazinul si sa ii cereti parerea.
Ron vinde Bernina, Pfaff, Husqvarna si Brother. Si Janome cover pro - poate si alte masini de cusut Janome, dar eu nu stiu despre asta. Deci va poate sfatui daca ii puneti intrebari despre aceste masini de cusut.

Eu il admir pe Ron pentru ca este cinstit si nu se gandeste in primul rand la castigul lui. L-am intrebat odata daca merit sa cumpar un coverlock Bernina si sa vand Janome Cover pro pe care il am. Desi ar fi castigat, m-a sfatuit sa nu o fac, pentru ce am eu e mai bun.

Am inteles de la el ca prefera sa primeasca clientii in magazin, ca sa sle de la ei ce vor, pentru ce vor folosi masina de cusut si ce dorinte speciale au.
Am cumparat o Bernina 530, ca sa o iau cu mine la cursurile de patchwork pe care le voi urma, unde trebuie sa vii cu masina ta de cusut. Am cuparat-o ca sa inlocuiesc Aurora 440QE, care nu se mai face si pe care am facut PROSTIA CAPITALA sa o dau. Regret si acum prostia asta. 
I-am explicat lui Ron pentru ce vreau sa folosesc masina de cusut noua (in special pentru punctul de butoniera de la aplicatii / buttonhole stitch, care nu este tot atat de frumos la cele mai noi Bernine). Mi-a cerut un model cu acest punct lucrat pe Aurora 440QE, ca sa imi potriveasca noua masina de cusut exact asa cum cosea Aurora. Ceea ce a facut.
Am inteles de la el ca prefera sa ii explice clientul exact ce vrea, ca sa stie ca toata lumea va fi multumita dupa cumparare.

Ii fac reclama pentru ca este un tehnician perfect si un businessman rezonabil. Nu obtin nimic pentru ca ii fac reclama.

De fapt cred ca toti dealerii ar trebui sa fie ca Ron. 





Magazinul Ron Douma din Waalwijk

Un comentariu:

  1. Buna ziua!
    Am mai comentat si pe alt post al dvs.
    Va ziceam ca am achizitionat o masina combinata de cusut si brodat Bernina Sublime CHicago 7. Pe partea de cusut masina a functionat ireprosabil. Pe brodat am avut probleme.
    Am trimis-o in garantie si se dovedise a fi de vina o placa de circuite, cu defect de fabricatie sau asa ceva. Dupa ce un timp mi s-a spus ca ori se va inlocui acea placa ori masina cu totul, intr-un final mi s-a spus ca mi se vor inapoia banii.
    Astfel ca sunt in situatia de a cauta o alta masina de brodat sau chiar combinata.

    Imi permit sa afirm ca in aceasta categorie entry-level de masini de brodat, la ceea ce oferea, Bernina este peste toate celelalte marci. Cel putin din experineta mea. Din pacate calitatea nu a fost pe masura. Si va marturisesc ca mi-a placut mult masina asta.

    Si ajung ma miezul problemei: spre ce model sa ma orientez?
    Imi doresc parerea dvs sincera. E bine sa tineti cont ca din punct de vedere financiar nu imi pot permite sa platesc decat pana undeva la pretul unei Innov-IS 750E cel mult. Deci variantele sunt limitate.

    Modele la care ma gandesc sunt Innov-IS 750E si Innov-IS 950E sau 990D daca apare pe piata.

    Urmaresc reviewurile online si mai ales ale utilizatorilor directi de pe Amazon/Ebay, insa acolo multi care noteaza cu calificative negative anumite modele, sunt persoane care nu cred ca stiu sa foloseasca si sa seteze masinile respective. De aceea sunt un pic rezervat in privinta parerilor lor.

    Variante ar mai fi fost Innov-IS 90E, insa nu ma incanta.

    Masina ideala din WishList este Innov-IS 750E. Aria de brodare mare, viteza potrivita. Insa trebuie sa investesc intr-o masina de cusut care ca aibe diferite modele de brodat pe dantela, daca ma exprim bine.

    A doua in lista, Innov-IS 950E are aria de brodare de doar 10x10cm, iar viteza de brodare de doar 450cpm, insa are poate folosi si la cusut, asa ca as numi asta un plus.

    Din pacate la mine prinde marketingul unde o masina cu mii de optiuni este mai buna, de aceea m-am si orientat spre Bernina Chicago 7. Imi place ideea de All-In-One.

    De masina de cusut nu am nevoie decat pentru anumite cusaturi in zig-zag si alea de broderie (aici Bernina excela cu peste 200 de modele). Pentru ca mai am si o liniara industriala cu care fac majoritatea cusaturilor si pe care n-o poate inlocui nimic, din punctul meu de vedere.

    Daca ma voi orienta spre Innov-IS 750E va trebui sa mai astept sa strang bani pentru diferenta (cam 200E), iar mai tarziu va trebui sa mai iau una de cusut (Innov-IS 55 sau Bernina London 8).
    Daca va castiga Innov-IS 950E/990D, atunci problema incheiata, dar as simti ca nu am progresat ajungand la un gherghef de doar 10x10cm de la 17x11...

    In concluzie: vedeti ca oricum sunt destul de indecis referitor la alegeri si as spune si necunoscator, pentru ca nu cunosc bine ce ofera piata in categoria asta.
    Orice sfat il primesc drag.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere