Am un magazin polonez alimentar vizavi

Iarasi o chestie pe care cei care au trait tot timpul in Romania nu o pot intelege: fericirea irationala cand descoperi cate un aliment care aduce cu cel 'de acasa'. Pentru o clipa retraiesti legatura cu trecutul si Romania si iti este BINE!!!.

Asa si ieri, cand am taiat o feliuta dintr-o mezel ca o 'bombita', care aducea ca structura cu toba romaneasca. A adiat o usoare boare de usturoi imediat dupa ce am desfacut ambalajul de plastic si mi-am zise cu satisfactie: "E bine!!!".

Am cumparat-o de la un magazin nou deschis vizavi de mine.
Vazusem de cateva zile ca falfaia un steag, pe care l-am recunoscut: steagul Poloniei, rosu cu alb. Si mai vazusem prin geamul magazinului ca era o tejghea frigorifera (sau frigorifica? nu mai stiu bine cum se zice), in care nu puteau fi pastrate decat alimente. Ieri am avut prima ocazie sa intru inauntru.

In general arata deocamdata cam prost, adica sunt destul de putine lucruri. Nu se compara cu alte magazine de aici. Dar vitrina cu mezeluri este o nebunie (si nici nu mi se pare scump, zic pentru groningheza care se pare ca mai citeste).
De fapt cred ca toti romanii veniti aici au aceesi experienta cand cumpara si gusta un carnat olandez: 'Puah! Oribil". Arata formidabil, dar au un gust infam. La fel ca si rosiile de sera: ce frumoase sunt, dar si ce fade! De multe ori este cam la fel cu si cu unii oameni de pe aici. Ma refer la cei ce stramba din nas la amaratii din Europa de est, care de multe ori se vad 'la exterior' ca nu sunt din vest. Cica ar veni dintr-o lume 'primitiva', in timp ce 'amaratul' are poate si educatie si scoala mai multa decat cel ce stramba din nas. Aroganta fara temei.

Dar sa revin la magazinul polonez. Vitrina lor cu carnuri este, dupa cum am mai zis, o nebunie. Arata bine si - mai ales! - au gustul care trebuie. Din nefericire nu mai aveau carnati krakovieni (Krakauer), carora le duc dorul de un secol, daca si nu de mai multa vreme. Vor aduce iar in curand si poate ma incumet la ceva de basm: fasole boabe cu carnat. Dau o masa frantuzeasca la cel mai sic restaurant pe o farfurie de fasole boabe cu carnat sau ciolan afumat.
'Bombita' pe care am luat-o are deci gust de toba. Sper sa nu dea faliment polonezii, pentru ca acum stiu de unde voi cumpara la iarna ceva ce aduce cu toba romaneasca.
Am incercat cu produsul german cu aspic, dar nu se compara. Usturoiul...

Despre usturoi am o alta poveste. Si eu stiu din Romania ca nu era foarte civilizat sa gazezi prin rasuflare mediul inconjurator cu mirosuri strabune de usturoi si ca te spalai de zor pe dinti, mestecai parunjel sau ceva mentosan. Bastinasul olandez traditional (adica vreau sa spun rural) are insa o aversie viscerala pentru usturoi, pe care nu ma tine pana de scriitor sa o pot prezenta in toata amploarea ei.
Pe cand lucram ca sa imi finantez studiul de drept, pentru ca cu slavistica nu faci nici o afacere pe aici, aveam de-a face cu astfel de bastinasi. Mancam vineri seara ceva usturoi, ma spalam cu grija pe dinti (2 minute de fiecare data cu periuta electrica, deci nu poti zice ca neglijam acest pas), foloseam apa de gura in fiecare zi si luni dimineata imi spunea colegul de camera, care nici macar nu statea langa mine, 'iar ai mancat usturoi'. De parca era la vanare de vrajitoare care mananca usturoi. As putea zice ca le era frica de usturoi ca dracului de tamaie.
Acum insa s-au mai modernizat si teroarea usturoiului s-a cam terminat. Si ce bun si ce sanatos este!

Despre cultura culinara olandeza, care e superba, dar lipseste cu desavarsire, am o teorie a mea. Femeile de aici spalau si lustruiau casa non stop. Lunea era zi de spalat rufele cu mana, asa ca dupa ce spalai si apoi mai frecai si strada cu restul de apa cu sapun de la spalat, erai terminata, franta de oboseala. Iar in alte zile se spalau (saptamnal!!!) geamurile la toata casa si era ziua de spalat WC-urile, si asa mai departe. Non stop.
O casa olandeza traditional este "cristal" de curata! Dar dupa atata munca fizica grea, numai de facut mancare nu le mai venea. La noi nu erau astfel de exercitii spartane de facut curat. Asa ca dupa mine totul are de-a face cu cata energie ai de cheltuit si cum iti aranjezi prioritatile. Acum nu mai e nevoie sa bagi atata munca fizica la facut curatenie si sunt multe produse semipreparate, dar lipsa de traditie culinara se vede inca foarte bine. Unul din felurile lor traditionale de mancare este facut amestecand cartofi fierti zdrobiti cu legume fierte (varza murata, varza creata, morcovi si ceapa) sau crude (andive verzi, care nu sunt andivele frantuzesti, ci niste frunze crete cu gust mai picant decat la salatei).
Nu tu piureu, nu tu unt, cartof fiert cu sare si o leguma fiarta si ea in apa cu sare. Nu incercati sa vizualizati sau mai rau sa va imaginati ce gust are!
Mama mea a refuzat categoric, de la inceput pana la sfarsit sa manance asa ceva - ceea ce ea numea 'mancare pentru purcei' (de fapt ea nu zicea 'purcei', ci ....).
Eu m-am invatat. Un singur lucru detest cumplit: zaharul pus in vinegreta pentru salata verde, care ii da un gust scarbos. De fapt fosta mea soacra manca pe felia de paine cu unt rosii taiate feliute si presarate cu zahar. Asa ceva nu am bagat insa niciodata in gura mea de roman din Ploiesti, desi mancarea pentru purcelusi a inceput sa-mi placa uneori.
Daca o dreg romaneste cu unt si lapte in piureu si cu ceva slaninuta afumata.

Pozele sunt cu ce cumpar eu de fiecare data cand merg in Romania, lucruri pe care le pastrez la loc de cinste.

Din nefericire nu se mai fac strachini unguresti cu albastru puternic cobalt, traditional, cum sunt cele din poza de mai jos. Cumparate prin anii '70, cand se vindeau pe tot litoralul.

Cel putin eu nu am mai gasit niciodata, doar ceva de un albastru mai deschis, dar care nu-mi plac.

Colectia de ulcele cu verde este din Brasov, in primul an dupa Revolutie, cand am cumparat tot ce aveau atunci in artizanat de acest gen. Arata groaznic: nu sunt smaltuite bine, smaltul este inegal si de proasta calitate. Se vede lipsa de material, dar se mai vede si cum faceau mesterii din nimic o minune artistica. Pentru asta le iubesc. Sunt si un document istoric despre lipsurile de materiale din perioada anterioara.

Iar ultima mea pasiune sunt icoanele pe sticla, facute de artistii plastici. Unele dela SarahLee sunt oribile, pentru ca sunt prea grosolane (nu sunt nici primitive taranesti, si nici mai realist facute, ci o influenta a picturii proaste asupra facatorilor de icoane populare). Dar cele de la unii artisti care raman la tehnica si traditia veche, sunt foarte frumoase.

Lingurile de lemn sculptate si piulita le-am cumparat tot la mare, de la un taran dobrogean care le vindea chiar pe nimic, daca te gandesti cata munca a depus sa le faca.
Cred ca e o traditie uitata. Stiu ca in satul bunicilor mei din Naieni (Buzau) era o cruce in memoria soldatilor cazuti in primul razboi mondial, pe care o sculptasera elevii bunicului. Era traditie in sat sa lucreze. O fi putrezit acea cruce acum.

P.S. Dupa masa cred ca o sa fac niste poze despre probatul tiparului de tshirt. Vine o prietena sa ma ajute. Sper sa pot face poze.