Cum folosesc eu aparatul de laminat documente

Are dreptate Iza-Bella ca (trebuie sa) incep sa fac lucruri pentru nepotelele gemene, care de fapt inca nu s-au nascut. Ar cam veni vremea sa revin la quiltul roz cu puisori.
Pentru asta trebuie insa sa laminez mai intai modelul pentru puisor, ca sa pregatesc aplicatiile pe quilt.
Mama mea zicea despre mine ca sunt ca ursul: pana il duci la miere ii rupi urechile, iar  ca sa-l tragi de la miere trebuie sa tragi de ii rupi coada. Cam asa sunt. Dureaza pana ma pun in miscare, dar dupa aceea ... merg tot inainte fara frica, cum m-a invatat Partidul la scoala generala din Ploiesti... -:)))!

Incep sa va arat cum fac laminarea. La ce imi ajuta laminarea modelelor este un alt subiect de discutie. Deci 'cum fac laminarea' este numai partea de inceput, pe care o voi completa dupa ce imi aranjez materialele pentru aplicat pe quiltul cu puisorii, ca sa vedeti clar cum ma folosesc de modelul laminat. Dar ideea de baza este asta.
* Aveti nevoie de un aparat de laminat hartie si de plastic special pentru laminat.
* Laminarea se face la rece sau la cald, depinde de ce huse folositi, daca permit laminarea la rece.
* Trebuie sa aveti grija cum pozitionati hartia in husa (pouch).
* Nu trebuie cumparat plastic prea gros. Depinde de ce scrie in instructiunile aparatului.

Aparatul nu este cel mai ieftin aparat, fiindca sunt adepta zicalei olandeze ca in general ce cumperi (prea) ieftin e platit scump (adica se strica repede si trebuie sa iei ceva nou). Dar in cazul acestui aparat (Albyco) nu prea merge zicala lor. Profesoara de quiltuit, Dineke, de la care am invatat trucul, avea un aparat cumparat de la Aldi, mult mai ieftin si mult mai bun decat al meu.
Precizare: Aldi si Lidl vand la noi marfuri achizitionate cu toptanul. Adica ce ramane nevandut de la fabricanti si se vinde en gros cu pret redus. Din nefericire sunt marfuri care se vand la Aldi numai o perioada, pana se epuizeaza stocul. Asa ca nu am mai gasit un aparat ca al lui Dineke si am ramas la Albyco al meu.

Si am mai facut inca o prostie. Am luat foi de laminat prea groase pentru a lamina doua foi de hartie A4 in aceeasi poseta (in engleza: pouche; pochette in franceza) de plastic. Cred ca asa ii zice, daca nu - corectati-ma.
Uneori am nevoie de laminarea unei singure foi de hartie A4 intre doua foi de plastic si anume in cazul in care vreau sa folosesc ce am laminat ca tipar pentru desenat de mai multe acelasi contur, cum va fi in cazul quiltului cu puisori. Aleg modul asta de laminare pentru ca plasticul adera bine de ambele parti ale hartiei si se dezlipeste mai greu.
Daca laminez numai ca sa pastrez modelul pe care l-am folosit intr-un quilt, pentru ca e posibil sa-l mai folosesc si in viitor si va trebui sa-l recopiez, laminez doua foi A4 in aceeasi poseta, punandu-le spate pe spate. Atunci o foaie a plasticului adera de prima foaie de hartie si a doua foaie de plastic de a doua foaie de hartie. E clar ca atunci nu pot taia forme, fiindca mi se desfac foile.

Pentru ca sa laminezi trebuie sa asezi foaia de hartie intre cele doua foi de plasic ale posetei.

Trebuie sa ai mereu mare grija sa lasi margini egale de plastic de jur imprejur. Sus ai deja marginea lipita, deci acolo nu e nici o problema. Vorbesc de partile laterale si de partea de jos. Aveti grija de asta, pentru ca marginile de plastic trebuie sa se lipeasca una de alta si sa se inchida hartia in poseta de plastic. Daca lasi o margine prea mica intr-o parte, risti sa se dezlipeasca acea margine in viitor.
Daca foaia A4 este mai greu de pozitionat, taiati cam 1-2 mm numai pe una din laturile verticale si pe latura de jos.
Cred ca va imaginati de unde imi vine aceasta intelepciune practica! Nu ca doresc sa o repetati si voi si sa trebuiasca sa refaceti laminarea pentru ca o margine se desface...
Mai jos se vad marginile asa cum trebuie aranjate, ca sa ramana plastic de jur imprejur.

Acum laminarea efectiva.
Dupa cum se vede mai jos, daca foaia este transportata la o oarecare distanta de suprafata pe care sta aparatul. Asta inseamna ca poseta de plastic cu foaia de hartie se va curba cand este transportata. Si mai inseamna ca trebuie sa stau langa ea sa vad daca e transportata bine si nu sunt accidente. Lucru de care nu am mereu chef.

Asa ca ma inventat ceva. Am gasit in biblioteca mea doua carti care au grosimea corespunzatoare ca sa le pot pune in fata si in spatele aparatului, au aceeasi grosime si mai sunt si cartonate. Ele imi vor sustine poseta de plastic, cand trece prin valturile aparatului de laminat.

 Mai jos vedeti la ce ajuta.
Un amanunt care de fapt e ceva infantil: imi place foarte mult sa urmaresc cum plasticul devine transparent dupa ce iese din aparatul de laminare la cald. Daca va uitati bine, inainte de laminare plasticul este destul de opac, dar dupa ce iese din aparat toate liniile desenului devin clare si stralucitoare.

Dupa ce iese din aparat poseta de plastic iese putin incretita. Cred ca asta este din cauza ca am cumparat o cutie cu plastic de grosmea 2x125 (250) microni si ca trebuia sa cumpar ceva mai subtire. Dar nu este nici o tragedie si nu voi re-lamina aceste desene.

Rezultatul este acesta, de mai jos. Modelul pe care l-am laminat astazi astepta de foarte multa vreme sa fie laminat si pus in dosarul in care pastrez modelele de brodat si aplicat.

La fel si modelul cu baietelul dansator, cu care am facut deja un bloc cu aplicatie pentru quilt.

Tipare de gulere: guler Claudine (col Claudine / Peter Pan collar)

Postarea intra in categoria 'De ce e bine sa ai un tipar de baza', pe care il poti modifica dupa plac.

Sa zicem deci ca aveti un tipar pe care l-ati probat si ajustat si cu care verificati si alte tipare. Poate l-ati desenat singure, poate este un tipar comercial foarte simplu pe care l-ati ajustat: o bluza fara decolteu prea mare, cu pensa la bust si/sau pe talie si maneca dreapta (ca sa stii cum iti vine capul manecii). Sau sa zicem ca aveti un tipar de rochita pentru fetite, la care ati dori sa faceti un guler rotund, ca in modelul de mai jos de la Butterick (Fig.2).

Modelul de guler se numeste oficial guler Claudine / 'col Claudine' si in engleza Peter Pan Collar. Dati o cautare pe Google sa-l gasiti si alegeti numai optiunea 'imagini'.
Asa am gasit si eu modelele astea, de pe un site care le vinde(a):

Fig. 2 (Tipar de la Butterick)

Incep cu informatii generale despre gulere, pe care le iau din multele carti de croitorie pe care le am si din caietul meu de la cursul de croitorie, din care scanez o pagina in Fig. 3.

Fig. 3

Daca incepeti cu un tipar desenat de voi trebuie sa stabiliti intai cat de decoltat vreti gulerul si sa largiti gatul. Sau invers, sa ridicati decolteul daca nu va place cum e in tiparul comercial. Vezi mai jos cum se face. Linia definitva e cu rosu. Mijlocul fetei / MF (Centre Front) ramane linia cu negru verticala de la fata. Continuarea cu rosu la MF / CB este pentru un tipar in care partile fetei se suprapun.

Fig. 4

Apoi masurati pentru a face un guler lungimea gatului, atat la fata cat si la spate. Se masoara in doua feluri:
(a) cu centimetrul pe muchie de-a lungul liniei definitive a gatului, ca sa poata masura o linie curba;
(b) cu o hartie pe care o 'plimbati' (walking) de-a lungul curburii. E un fel de pivotare a liniei drepte de la marginea foii de hartie pe curbura gatului. Metoda de masurare 'walking' se foloseste mai ales cand controlezi daca piesele curbe ale unui tipar au dimensiunea potrivita ca sa fie cusute pe o linie mai putin curba, cum ar fi capul manecii si rascroiala bratului (walking the sleeve). Am pomenit numai de metoda asta, pe care o s-o folosesc cand voi scrie (candva) despre maneca.

Pentru gulerul ridicat sau alte tipuri de de gulere (trebuie sa ma uit la Anca pe blog cum se numesc) ai nevoie de aceste masuri (sa zicem (Lungimea gatului spate = Back Neckline = 8,9 cm si Lungimea gatului fata = Front Neckline = 12 cm).Pentru gulerul Claudine / Peter Pan - nu. E un guler plat, fara stei, care sta foarte plat pe umar. Dar mai sunt si variante, in care gulerul are lungimea marginii externe mai mica decat linia pe care ar avea-o un guler Claudine. Din cauza asta se ridica / curbeaza putin de-a lungul gatului. Vorbesc de acele gulere care par desenate in caietul meu de croitorie, dar sunt de fapt tiparele de guler la scala 1/8 (sau 1/10??? nu mai stiu!), decupate din foita si lipite pe caiet.

In scan am folosit un tipar de spate cu pensa (in engleza - dart) pe umar. E de preferat sa ai un tipar de spate fara pensa pe umar, dar daca nu-l aveti prelungiti linia umarului de la spate care incepe la gat, pentru ca ea determina directia liniei umarului de la spate. Nu merita sa inchideti pensa la umar si s-o deschideti de exemplu in rascroiala bratului, ca sa obtineti un umar drept, fara pensa. E prea multa munca!

Am mai gasit un tipar de bluza ca guler plat (Tiparul este de la Butterick, B5300, facut de Connie Crawford), modelul B.

Fig. 5

Se deseneaza in modul care se vede in Fig. 3. Se pune tiparul de fata cu umarul lipit de umarul tiparului de spate, in asa fel incat punctul gatului in ambele tipare sa coincida (dupa cum am mai spus, folositi numai linia de umar de la gat, daca aveti un tipar de spate cu pensa) si masurati distanta de la coltul umarului fetei pana la linia prelungita sau reala a umarului de la sapte.
(De ce alegi coltul umarului de la fata? Pentru ca umarul din fata e mai scurt decat cel de la spate, care are o pensa sau un surplus = in engleza: ease!; altfel nu sta bine bluza peste curbura spatelui peste omoplati).

Regula este asta: cu cat suprapuneti mai mult linia umarului de la fata peste cea de la umarul de la fata, cu atat se ridica gulerul putin la gat si nu mai sta plat peste umar.

Gulerul cu adevarat plat se face cam in poza de mai jos (cu exceptia ca in Müller&Fiul scrie ca trebuie sa cobori 1 cm la mijlocul fetei si eventual sa te ridici cu 0,3 cm la mijlocul spatelui). Eu tot asa am invatat, ca te lasi cu 1 cm la fata, dar nu am invatat si ca trebuie sa ridici punctul gatului la spate. Incercati si vedeti cum iese gulerul mai bine.

Fig. 6

Acum va dau masurile dupa metoda germana pentru diferite gulere plate, la care difera numai inaltimea partii care se indoaie (ca un fel de stei rudimentar, dar numai la spate - sper ca intelegeti despre ce e vorba). Conturul gatului persoanei este linia cu rosu. Cu negru am desenat cum sta gulerul la spate si cu cat se ridica / se ruleaza in functie de distanta cu care suprapui linia umarului de la spate peste umarul de la fata..

Fig. 7

(A) Pentru un guler foarte plat, care se 'indoaie' cam cu o latime de 0,5 cm la gat:
- umarul se suprapune 1 cm pentru un guler foarte lat, dar numai 1-3 cm pentru un guler mai ingust.

(B) Pentru un guler plat semi-inaltat (latimea pe care se ruleaza este de 1-1,5 cm):

- umarul se suprapune 3 cm pentru un guler foarte lat, dar 4-6 cm pentru un guler mai ingust.
(C) Pentru un guler plat inaltat (latimea pe care se ruleaza este de 1,5 -2 cm):

- umarul se suprapune 5 cm pentru un guler foarte lat si 5-10 cm pentru un guler mai ingust.

[Scuzati-ma, va rog. Guler plat inaltat (contradictie!)...ce-mi iese din gura!?!?! ... dar cum sa explic altfel???}

Mai ales la hainutele pentru fetite puteti schimba modelul unui tipar care iese foarte bin, adaugandu-i un guler Claudine.

Tipar Vogue V6080

P.S. Imi pare foarte rau, Ghemulet din Constanta, ca iar am scris foarte mult. Scuze!

Alte tipare de gulere gasiti aci:

Cum se croieste gulerul stei (stand collar)

Am un magazin polonez alimentar vizavi

Iarasi o chestie pe care cei care au trait tot timpul in Romania nu o pot intelege: fericirea irationala cand descoperi cate un aliment care aduce cu cel 'de acasa'. Pentru o clipa retraiesti legatura cu trecutul si Romania si iti este BINE!!!.

Asa si ieri, cand am taiat o feliuta dintr-o mezel ca o 'bombita', care aducea ca structura cu toba romaneasca. A adiat o usoare boare de usturoi imediat dupa ce am desfacut ambalajul de plastic si mi-am zise cu satisfactie: "E bine!!!".

Am cumparat-o de la un magazin nou deschis vizavi de mine.
Vazusem de cateva zile ca falfaia un steag, pe care l-am recunoscut: steagul Poloniei, rosu cu alb. Si mai vazusem prin geamul magazinului ca era o tejghea frigorifera (sau frigorifica? nu mai stiu bine cum se zice), in care nu puteau fi pastrate decat alimente. Ieri am avut prima ocazie sa intru inauntru.

In general arata deocamdata cam prost, adica sunt destul de putine lucruri. Nu se compara cu alte magazine de aici. Dar vitrina cu mezeluri este o nebunie (si nici nu mi se pare scump, zic pentru groningheza care se pare ca mai citeste).
De fapt cred ca toti romanii veniti aici au aceesi experienta cand cumpara si gusta un carnat olandez: 'Puah! Oribil". Arata formidabil, dar au un gust infam. La fel ca si rosiile de sera: ce frumoase sunt, dar si ce fade! De multe ori este cam la fel cu si cu unii oameni de pe aici. Ma refer la cei ce stramba din nas la amaratii din Europa de est, care de multe ori se vad 'la exterior' ca nu sunt din vest. Cica ar veni dintr-o lume 'primitiva', in timp ce 'amaratul' are poate si educatie si scoala mai multa decat cel ce stramba din nas. Aroganta fara temei.

Dar sa revin la magazinul polonez. Vitrina lor cu carnuri este, dupa cum am mai zis, o nebunie. Arata bine si - mai ales! - au gustul care trebuie. Din nefericire nu mai aveau carnati krakovieni (Krakauer), carora le duc dorul de un secol, daca si nu de mai multa vreme. Vor aduce iar in curand si poate ma incumet la ceva de basm: fasole boabe cu carnat. Dau o masa frantuzeasca la cel mai sic restaurant pe o farfurie de fasole boabe cu carnat sau ciolan afumat.
'Bombita' pe care am luat-o are deci gust de toba. Sper sa nu dea faliment polonezii, pentru ca acum stiu de unde voi cumpara la iarna ceva ce aduce cu toba romaneasca.
Am incercat cu produsul german cu aspic, dar nu se compara. Usturoiul...

Despre usturoi am o alta poveste. Si eu stiu din Romania ca nu era foarte civilizat sa gazezi prin rasuflare mediul inconjurator cu mirosuri strabune de usturoi si ca te spalai de zor pe dinti, mestecai parunjel sau ceva mentosan. Bastinasul olandez traditional (adica vreau sa spun rural) are insa o aversie viscerala pentru usturoi, pe care nu ma tine pana de scriitor sa o pot prezenta in toata amploarea ei.
Pe cand lucram ca sa imi finantez studiul de drept, pentru ca cu slavistica nu faci nici o afacere pe aici, aveam de-a face cu astfel de bastinasi. Mancam vineri seara ceva usturoi, ma spalam cu grija pe dinti (2 minute de fiecare data cu periuta electrica, deci nu poti zice ca neglijam acest pas), foloseam apa de gura in fiecare zi si luni dimineata imi spunea colegul de camera, care nici macar nu statea langa mine, 'iar ai mancat usturoi'. De parca era la vanare de vrajitoare care mananca usturoi. As putea zice ca le era frica de usturoi ca dracului de tamaie.
Acum insa s-au mai modernizat si teroarea usturoiului s-a cam terminat. Si ce bun si ce sanatos este!

Despre cultura culinara olandeza, care e superba, dar lipseste cu desavarsire, am o teorie a mea. Femeile de aici spalau si lustruiau casa non stop. Lunea era zi de spalat rufele cu mana, asa ca dupa ce spalai si apoi mai frecai si strada cu restul de apa cu sapun de la spalat, erai terminata, franta de oboseala. Iar in alte zile se spalau (saptamnal!!!) geamurile la toata casa si era ziua de spalat WC-urile, si asa mai departe. Non stop.
O casa olandeza traditional este "cristal" de curata! Dar dupa atata munca fizica grea, numai de facut mancare nu le mai venea. La noi nu erau astfel de exercitii spartane de facut curat. Asa ca dupa mine totul are de-a face cu cata energie ai de cheltuit si cum iti aranjezi prioritatile. Acum nu mai e nevoie sa bagi atata munca fizica la facut curatenie si sunt multe produse semipreparate, dar lipsa de traditie culinara se vede inca foarte bine. Unul din felurile lor traditionale de mancare este facut amestecand cartofi fierti zdrobiti cu legume fierte (varza murata, varza creata, morcovi si ceapa) sau crude (andive verzi, care nu sunt andivele frantuzesti, ci niste frunze crete cu gust mai picant decat la salatei).
Nu tu piureu, nu tu unt, cartof fiert cu sare si o leguma fiarta si ea in apa cu sare. Nu incercati sa vizualizati sau mai rau sa va imaginati ce gust are!
Mama mea a refuzat categoric, de la inceput pana la sfarsit sa manance asa ceva - ceea ce ea numea 'mancare pentru purcei' (de fapt ea nu zicea 'purcei', ci ....).
Eu m-am invatat. Un singur lucru detest cumplit: zaharul pus in vinegreta pentru salata verde, care ii da un gust scarbos. De fapt fosta mea soacra manca pe felia de paine cu unt rosii taiate feliute si presarate cu zahar. Asa ceva nu am bagat insa niciodata in gura mea de roman din Ploiesti, desi mancarea pentru purcelusi a inceput sa-mi placa uneori.
Daca o dreg romaneste cu unt si lapte in piureu si cu ceva slaninuta afumata.

Pozele sunt cu ce cumpar eu de fiecare data cand merg in Romania, lucruri pe care le pastrez la loc de cinste.

Din nefericire nu se mai fac strachini unguresti cu albastru puternic cobalt, traditional, cum sunt cele din poza de mai jos. Cumparate prin anii '70, cand se vindeau pe tot litoralul.

Cel putin eu nu am mai gasit niciodata, doar ceva de un albastru mai deschis, dar care nu-mi plac.

Colectia de ulcele cu verde este din Brasov, in primul an dupa Revolutie, cand am cumparat tot ce aveau atunci in artizanat de acest gen. Arata groaznic: nu sunt smaltuite bine, smaltul este inegal si de proasta calitate. Se vede lipsa de material, dar se mai vede si cum faceau mesterii din nimic o minune artistica. Pentru asta le iubesc. Sunt si un document istoric despre lipsurile de materiale din perioada anterioara.

Iar ultima mea pasiune sunt icoanele pe sticla, facute de artistii plastici. Unele dela SarahLee sunt oribile, pentru ca sunt prea grosolane (nu sunt nici primitive taranesti, si nici mai realist facute, ci o influenta a picturii proaste asupra facatorilor de icoane populare). Dar cele de la unii artisti care raman la tehnica si traditia veche, sunt foarte frumoase.

Lingurile de lemn sculptate si piulita le-am cumparat tot la mare, de la un taran dobrogean care le vindea chiar pe nimic, daca te gandesti cata munca a depus sa le faca.
Cred ca e o traditie uitata. Stiu ca in satul bunicilor mei din Naieni (Buzau) era o cruce in memoria soldatilor cazuti in primul razboi mondial, pe care o sculptasera elevii bunicului. Era traditie in sat sa lucreze. O fi putrezit acea cruce acum.

P.S. Dupa masa cred ca o sa fac niste poze despre probatul tiparului de tshirt. Vine o prietena sa ma ajute. Sper sa pot face poze.

Cursuri de quiltuit (amintiri)

De fapt vreau sa scriu ceva si pentru cine face quilt, dar nu prea stiu ce e interesant. Am sa va povestesc deci despre un curs de facut peisaje cu Ineke Berlyn, care face astfel de quilturi

Dar sa incep cu inceputul, adica cu vremuri cu mult inainte de acest curs.

Prima data am vazut un quilt la o doamna care lucra cu mine. Era un quilt cu capsuni, adica cu rosu si verde si cu un material cu capsuni, pentru ca ea avea pasiunea capsunilor, dar nu de mancat ci in tot ce era decorabil (cesti de ceai decorate cu capsuni, farfurii cu capsuni, chiar si la semnatura desena o capsunica).

M-am indragostit direct de ce facuse. Mi-a placut si materialul, dar si tehnica. 

De la ea am inteles ca in orasul meu exista unul din putinele magazine speciale, care vand materiale pentru facut quilturi (Cordi, Oranjestraat 19 - ca am vazut ca mai citeste cineva din Groningen - credeam ca sunt eu, dar eu am mac si folosesc safari). Prin ea am ajuns sa intru si eu in acel magazin, desi pana acum comand si am comandat mereu foarte mult in America.

La parter este magazinul, la primul etaj se gaseste localul unde se dau lectii. De la a,b,c-ul pana la lectii de specialitate, ca de exemplu lectiile de facut boutis provensal.

[prima incercare in clasa, cand am invatat cum se insaileaza 

si cum se umplu contururile si liniile]

Localul are mai multe mese, pe care fiecare isi pune masina de cusut, daca e nevoie sa cosi la masina. La boutis nu a fost nevoie. Si nici la invatatul quiltuitului (matlasatului) cu mana, dar la alte tehnici, da. Asa ca ma duc cu masina intr-un carucior special cu roti, fiindca stau foarte aproape de magazin, de partea cealalta a parcului. Datorita faptului ca trebuie sa duci o masina si sa transporti pe scari din magazin in clasa, de jos pana la etaj, e bine sa ai o masina mai usoara. Asa ca masina mea de cursuri este Aurora 440 QE de la Bernina, care se vede mai jos. E foarte buna si rezistenta, cat am zdranganit-o pe drumuri...

Daca o profesoara nu are prea multi cursisti ai mai mult loc la masa, asa ca m-am intins bine cu toate boarfele.

Localul arata foarte bine, in stilul olandez mai... 'country' (cum ar fi acest dulap). 

Magazinul si localul de cursuri sunt intr-o casa olandeza mai veche, care e mai mult lunga decat lata. Cred ca sala are cel putin 8 metri in lungime. Poate chiar mai mult.

Are si o bucatarioara mica in care ne putem face ceai sau cafea si unde avem apa ca sa umezim bumbacul la calcat, daca e nevoie. 

Peste tot sunt agatate quilturi facute de profesoare sau de eleve. Mai sunt agatate si expuse obiecte care se fac la diferite cursuri ...

... cum ar fi aceasta geanta a profesoarei...

... tehnici speciale..

... cartoline / carti postale din textile (scrie pe hartiute ce profesoara le-a facut)...

.. si ti se arata ce poti invata la cursul respectiv.

Pe hol si in clasa sunt doua mese de calcat (daca e nevoie sa calcam, e insa cam inghesuiala).

Proprietara Annie iubeste mult ursuletii, asa ca sunt o gramada expusi, ba chiar se si dau destul de des cursuri de facut ursuleti (pe mine nu ma tenteaza... sau poate nu inca.... mai stii?!?)...

Cursul la care am facut pozele a fost un curs de facut peisaje dat de Ineke Berlyn, care face 'arta textila'. Ea a scris cartea asta, care a fost baza cursului.

E cartea care se vede pe masa.

Peisajele sunt descompuse in suprafete dreptunghiulare sau in paralelipipede, care se cos apoi una de alta (unul de altul). Ca de exemplu acest peisaj facut de Ineke (olandeza, casatorita cu un englez, traieste in Anglia).

Pe noi ne-a invatat sa facem asa ceva, mai simplu. Dupa cum se vede peisajul e format din trei parti (cea din mijloc e mai lata), care au fost cusute din fasii. Uneori separat, cum ar fi primele doua din stanga pana la fasia ciclamen, uneori nu. Trebuie sa inveti sa gandesti cum se cos. 

Imi place sa ma duc la cursuri. Atmosfera este antrenanta. Ideea neaosa de claca, acum inteleg cum era. 

Va pun niste poze cu doamnele cursite, lucrand de zor.

Fiecare isi vede foarte concentrata de quiltul ei, dar cu toate astea e veselie si o atmosfera placuta.

Cred ca un hobby comun face doua persoane sa se simpatizeze mai mult decat in alte ocazii. Cucoana de mai jos a fost cea mai buna dintre noi toate. Dar si foarte fanatica, sa termine prima!

Pana si ceaiul (din poza de mai jos) ramane nebaut de atata vrednicie.

Nu mai stiu unde e peisajul meu de la curs acum. Cred ca l-am dat cuiva, dar nu imi mai amintesc cui. De fapt eu aproape tot ce fac, dau, ca sa pot incepe altceva.

A fost o lectie foarte interesanta, exact pe linia intereselor mele. Pentru ca mie nu-mi plac materialele cu floricele, pe care ma straduiesc sa le evit cat pot in quilturile pe care le fac. Intre altele si pentru ca sunt greu de combinat, daca vrei sa faci ceva mai putin banal. Moda de acum cu materiale vopsite 'batik' (degradeu) este foarte pe gustul meu. Si imi plac foarte mult quilturile Amish, in culori uni.

La sfarsit pun cateva poze cu profesoara mea preferata, Dineke, care venise si ea la cursul cu Ineke Berlyn. Ne arata un nou quilt la care lucra si cum il quiltuise. Ei ii plac aplicatiile cu vliesofix (florile).

Cred totusi ca eu la boutis voi reveni in viitorul relativ apropiat. Am gasit niste carti interesante ale unui arhitect francez care iubeste boutis-ul si a facut niste designuri mai moderne. Ideea gradinii japoneze pe textile? Va spune ceva asta?!?...